Maria Gold

Maestre! Ce este mai important? Să scrii scenariul poveștii, să joci la scenă deschisă povestea ori să o trăiești? Că opțiunea cu a fi spectatori nu ne caracterizează pe nici unul din noi. Numai dacă o cunoști pe Iulia Jude așa cum o cunosc eu, atunci știi rolul ei în această poveste! Altfel nu știi nimic.

Te rog frumos Maria Prochipiuc să ne lași să polemizăm aici. Ce contează unde o facem dacă ne spunem ceea ce avem de spus cu bună credință?
Te rog să mă ierti pentru pocirea numelui tău Horia, însă eu sunt născută la poalele Ardealului și numele de Horea este așa cum l-am scris eu pe acolo, cer iertare că mi-a intrat în instinct și l-am greșit pe-al tău. Și nu mă mai adresez cu domnule, pentru că după atâta vorbă putem să ne spunem pe nume.
Nu-l cunosc pe Gigi Becali și activitățile lui. Nu affirm despre cineva nimic după cele citite în presă. Eu ți-am dat exemple de oameni la care am fost personal în casă, cu care am stat la cafea și pe care i-am ascultat vorbind și a căror viață este un exemplu pentru mine. Nu ți-am dat exemplu de bogătași oarecare. Auzind din presă.
Și Horia, este pueril să împarți lumea în bogați și săraci. Atât am vrut să adaug.

“De ce sa nu recunoastem cu modestie ca vrem sa ne imbogatim pentru noi, ca, vrand nevrand, cu cat am eu mai mult cu atat are altul mai putin, ca ne imbuibam luand mancare de la gura altor zece oameni fara sa o stim, si mi se pare mult mai dureros), in loc sa ne cerem iertare pentru pacatele noastre - de lacomie, de avaritie, de egoism - incercam sa le trasform in virtuti.”

Horia, nu fac parte dintre bogătașii lumii însă sper să trec de pragul mediocrității financiare. Ai o imagine greșită despte afaceriști se vede că nu ai intreprins ceva pe cont propriu și percepi lucrurile din poziția celui căruia i s-a spus mereu ce să facă. Vezi nu te întreb cu ce te ocupi. Însă atât te întreb? La câtă lume ai pus o pâine pe masă ani de-a rândul? La câtă lume? Câte slujbe ai oferit la oamenii care erau la coada oficiului de șomaj? Dacă vrei întrebă-mă pe mine dacă ești curios!

“Un adevarat comportament moral il manifesta, dimpotriva, aceia care nu au si dau, abia atunci se actioneaza din datorie, cei carora nu le face nicio placere sa dea si totusi dau.”
Prima parte da, sunt de accord aceea care dau din puținul sunt de admirat, dar când spui că “nu le face nicio plăcere” să dăruiască abia aici ne dezvălui MINCIUNA în spatele căreia te ascunzi, Horia! Cei care dăruiesc, dăruiesc din suflet, Horia! Nu le pare rău!!! LA FACE PLÃCERE!!!

de câte ori treci pe paginile mele zic uite la omul acesta cât de potrivit atinge sufletul meu…

voi fi din nou plecată să-mi hrănesc obiceiurile departe de mine
adevarat grăiești maestre, potrivit este să pleci...

mi-e somn , nu vreau s-o omor din seara asta, o mai țin în viață vreo două episoade…

Daniel, drag mulțam de semn. Și de-acum și de-altădată.

Anana,
Mi-ai scris un comentariu mai bun decât poezia. Ce mă fac?

Trebuie să fug acum, dar înainte vreau să-ți spun că înțeleg exact despre ce vorbești. Și tu să fii iubit.

No asta numesc eu o declarație de dragoste femeilor, în care totuși un bărbat își afișează elegant superioritatea. Bravo. Ai o soție fericită.

Noi avem în fața noastră un pahar de apă pe jumătate. Diferența dintre noi doi este că eu văd paharul plin pe jumătate iar domnia ta îl vezi gol pe jumătate.

“Dumneavoastra, nu eu, sunteti cea care a spus ca oamenii pe acolo isi petrec timpul liber mancand si facand afaceri”.
Da, am spus asta dar nu am subliniat ceva important, aici pentru că nu asta era intenția mea, doar vorbeam de festival și am zis ceva ce mă roade zilnic. Că viața devine din ce în ce mai stearpă în jurul meu din cauza asta, că oamenii nu mai știu să se bucure. Niciodată în istoria omenirii nu am avut atâția sclavi cum avem în aceste zile, Domnule Horia Pătrașcu! Niciodată! Peste tot în lume sclavia este la cote alarmante. Știi că oamenii (și nu vorbesc numai de America) nu mai știu să trăiască și să se bucure? Și știi ce este îngrozitor? Că oamenii aleg să fie sclavi! Uite, de mici copiilor le îmbolnăvim creierul și ei cresc și se fac copii mari bolnavi, răsună străzile de lume bolnavă, nu te doare când trece pe lângă tine, domnule Pătrașcu? Și dacă te doare ce faci ca să schimbi ceva? Nu te doare că, dacă intrebi un copil ce vrea să fie când crește, nu-ți răspunde :” Vreau să fiu om liber”? Dacă îl întrebi pe băiatul meu cel mare, asta îți va răspunde.
“Afaceristul (cel la care va refereati in interviu, nu la inventator) viseaza doar la banii lui, doamna Gold, nu la altceva, iar daca dumneavoastra numiti inca asta visare, iar pe acei afaceristi visatori, o prapastie adanca ne desparte!”
Desigur că ne desparte, domnule. Câți afaceriști cunoașteți dumneavoastră care visează doar la banii lui? Uite, eu cunosc câțiva. Mătușa soțului meu a donat un million de dolari la o universitate din Dallas pentru cercetări despre cancer. Am fost acolo, când au înmânat cecul, pentru că au invitat toate rudele și a fost ceva ce nu poate fi explicat în cuvinte. Știi că sunt niște oameni extraordinari, ea și soțul ei medic, care apropos, el lucrează acum de plăcere ca medic, nu pentru bani!!! Câți dintre noi facem asta, ori putem face asta? s-au îmbogățit cumpărând terenuri și vânzâdu-le peste 20 de ani. Ea spune că Dumnezeu i-a dat și nu poate păstra doar pentru ea. Donează foarte mulți bani în fiecare an, ea este și pictoriță, scrie poezii (!!!) da, este o mare visătoare, am pe masa mea o carte de-a ei de poezie. Un alt multimilionar pe care îl cunosc personal și am fost în casa lui, a donat zece milioane de dolari Universității Duke . Anul trecut s-a îmbolnăvit de inimă și a fost operat acolo. A donat încă un million când l-au dus în sala de operație. Când s-a trezit, a spus : Bravo vouă că m-ați ținut in viață ca să vă mai pot da și restul de 9 milioane. Eu nu vorbesc în general, domnule Pătrașcu! Nu compar lumea afacerilor cu JR! Asta e doar un mit. Și noi nu trăim din mituri!
“Nu, doamna Gold, dupa criteriile dumneavoastra van Gogh, Michelangelo, Eminescu nu erau barbati. Barbatul este, in conceptia dumneavoastra, cel \"care aduce bani in casa\".
NU am afirmat eu așa ceva. Am afirmat că bărbatul care este stăpânul său, este om liber! Și noi alegem să fim liberi! Poți să fii un om liber cu bani sau fără bani. Dar dacă ar fi să ne gândim strict la bani, ți-aș spune că am văzut că este mai ușor să fii liber când nu te mai gândești la ce pui pe masă copiilor mâine! E mai ușor să dai lumii mai mult, când ai tu! Știi că s-ar putea să treci zilnic pe lângă un viitor Michelangelo care poate este chiar vecinul tău, care moare de foame, da, dar tu de unde să-i dai dacă nu ai? Te uiți la el, sfidător, nu? Cum are tupeul să vrea bani de la tine? Să moară de foame, după teoria dumneavoastră!
“Ei nici nu puteau fi, cata vreme nici nu aveau o casa. Dar erau mari oameni, doamna, atat de mari si atat de oameni, incat cred ca, daca pamantul mai suporta inca aceasta lume ticalosita, dornica numai de inavutire si de bine marunt, personal, financiar, este datorita lor.”
Nu știu câți ani aveți Domnule Horia! Însă un lucru mi-este clar! Nu v-aș lăsa să vă apropiați de copiii mei ca să le spuneți așa ceva, adică să puneți în creierul lor așa fel de otravă!
“Lasati poetilor ce e al poetilor, nimicul si nimicurile lor creatoare si dati-le afaceristilor toti banii. Care e mai castigat, numai D-zeu o poate sti!
S-auzim de bine!”
NU, domnule Horia! Nu o să las poeților ce este al poeților și nu mă ocup cu împărțitul banilor la afaceriști. Am venit pe acest site pentru că am văzut aici atâția oamneni de valoare cu care pot intra în dialog și de la care pot învăța. Nu trăim într-o lume izolată! Sau cel puțin eu nu aleg să trăiesc. DE aceea cât timp voi avea un pic mai mult, voi ajuta mulți oameni să-și publice cărțile. Nimic nu mă bucură mai mult decât să văd cum visul imposibil al cuiva devine realitate și eu am avut o mică contribuție. Nimic nu mă bucură mai mult decât să văd acea sclipire din ochii lor!!!

Vaza din lemn este statornicia, florile din plastic sentimente fără importanță, eu am dat florilor de câmp, adică sentimentelor trecătoare prea multă importanță și le-am pus într-un loc fără importanță (vaza de plastic) , mințindu-mă pe mine și rătăcind valoarea…

copiii mei încă nu văd florile… iar eu doar am schimbat ordinea lucrurilor… am pierdut puritatea lor…

Trebuie să-ți mulțumesc pentru răspunsul așa detaliat pe care mi l-ai oferit. Să-ți mulțumesc și să-ți spun că noi deși folosim aceleași litere ale alfabetului românesc vorbim touși limbi diferite. Nu banii te fag bogat domnule, aceasta vreau să fie afirmația cu care încep cele de mai jos. Eu cred că ceea te face bogat este puterea de avea impact în alții, de a schimba vieți, de a dărui… DE A DÃRUI! Vezi un vis fără finalitate practică este NIMIC. Îmi dai aici niște concepte cum că visul ar trebui să fie exclusiv a te gândi la cai verzi pe pereți. Este aberant să afirmi așa ceva când nimic nu se mișcă în acest univers fără să fie rezultatul unui vis. Al lui Dumnezu ori al omului. Ai mâncat azi dimineață? Ești îmbrăcat cu haine? Scrii pe o tastatură care folosește un soft? Locuiești într-o casă? Călătorești cu mașina ? Zbori cu avionul? Toate acestea sunt rezultate practice al viselor oamenilor! Vorbești de poezia lui Baudelaire, oare cum ar fi ajuns poezia lui la tine dacă ar fi evadat în reverie fără să-și facă și “lista cu socoteli”, cum atât de ostentativ afirmi?
Această afirmație a ta m-a făcut să izbucnesc in râs, datorită naivității ei:
“Bogatul va intra in imparatia poeziei atunci cand camila va intra printre urechile acului. Si nu e vorba doar de bani, ci de capacitatea de a-ti da sufletul contra-cost.”
Cu ce te ocupi tu, din ce îți câștigi existența? Nu te întreb CÂT CÃȘTIGI pentru că nu acesta este criteriul care te bagă în împărăția poeziei! Nu CÂT câștigi îți așează “un strat adipos pe suflet”, ci CUM câștigi! Ești “chinuit de munca zilnica” când nu-ți place ce faci. Când îți place ce faci nu contează cât dormi!!! Acum cu riscul că or să se supere cei ce citesc aici îti spun că un bărbat adevărat este acela care este stăpân pe destinul său. Este acela care hotărăște dimineața singur ce face în ziua respectivă ! Și nu acela care așteptă pe altul să-i spună ce să facă!
Apoi ultima ta afirmație este puerilă de-a dreptul. . “in fata lui D-zeu sau a unor civilizatii extraterestre, doamna Gold, umanitatea se lauda cu acesti cai verzi pe pereti, nu cu conturile si nici cu sondele de petrol, nici cu teoriile economice. Ganditi-va la ce continea acel disc lansat in spatiu ca un semn concis al existentei omului pe Terra. Regasiti ceva din \"visarile\" lui J.R. acolo?”
Domnule, cum poți afirma așa ceva? Dacă umanitatea ar sta să se laude cu cai verzi pe pereți …( poate am stat de vorbă singură totuși …. ) Cât a costat, cine l-a făcut discul ăla și a fost sau nu rezultatul unui vis? Sau discul ăla a fost doar un vis nefinalizat așa cum susții tu că ar trebui să fie… În fine, să auzim numai de bine!

îți admir curajul de a “ataca”o temă atât de stufoasă. Nu putem împărți oamenii în albi și negri, tot așa nici afaceriștii doar în două categorii. Sunt mii de povești. Fiecare cu povestea lui, care nu intră în niște scenarii prefabricate. Cu toate acestea, tu ai spus aici niște adevăruri esențiale și le-ai spus bine de tot. Felicitări.

Tu Maria iar ai pus bagheta magică să funcționeze și mi-ai făcut o surpriză… Eu aproape uitasem de asta și tu ce-mi faci acum? M-ai tras de limbă și ai pus poze “compromițătoare” cu mine și cu alte două muze de-ale lui Ben? Ce bine că totul curge… Mulțumesc și data viitoare va trebui să mă răzbun cumva și să te aduc la fața locului!

Horia! Ai văzut bine ceea ce voiam să spun, dar parțial. Este și ceva pozitiv în afirmația mea. Aici am ceva de adăugat. S-ar putea să avem o idée diferită despre oamenii de afaceri. Eu cred că nu ai cum să pui lucrurile în mișcare dacă nu visezi înainte la ele, dacă nu le vezi în imaginatie. Și aici nu mă refer la visătorii de stele sau cai verzi pe pereți…

Până nu termin drumurile astea spre America și înapoi!

Adriana, să nu confundăm eroinele mele cu mine. Nu zâmbi!!! Faptul că îmi place să scriu la persoana I despre ele, e un fapt și asta este, nu mă pot schimba . Faptul că există o asemănare între mine și ele nu este o coincidență(:) bineînțeles. Cum aș putea scrie despre lucruri pe care nu știu să le simt? Din imaginație? Da. Dar nu ar părea real. Imaginația este prima, apoi acțiunea … Apoi exprimarea. (na că ți-am zis unde mi-e călcâiul lui Ahile)
Ina, poți să fugi că eu oricum sunt pe urmele tale. Mulțumesc .
Dan, vestea proastă este că am început prea multe proiecte și scriu mai încet acum. Nu este gata încă. Vestea bună este că voi posta aici mare parte din conținut. Mă bucur că ești pe-aici !

Adriana, ce surpriză frumoasă! Eroina mea nu vorbește engleza cu șase ani in urmă, eu vorbesc, lucrurile evoluează treptat ca și ea sper, dar tu te duci și iscodești în interiorul ei, ca o femeie ce ești! Hai s-o las pe “inculpată” să vorbească până la finalul cărții, ca să vezi de ce o femeie are nevoie să I se și spună “te iubesc” în fiecare zi! altfel...

Au trecut cîteva luni de la polemica (pozitivă) cu tine. Nu am reușit să strîng milionul încă. L-am reformulat. E cam puțin, cred că putem strînge mai mult. Și ca să fie mai concret să zic și cum? Am început să facem niște investiții în terenuri și în București și aici în Dallas în case. Casele le cumpărăm de la bănci atunci când nu mai pot fi plătite de alții, le reparăm și le vindem. Ce este uimitor pentru un începător ca mine, sau noi, să văd cum dacă faci lucrurile bine, banii se găsesc, adică am găsit investitori pentru proiecte imobiliare peste un milion pentru România. Nu este meritul meu. Am format echipa aici și echipa are tot meritul. Și sînt tare mândră de băieții ăștia cu care lucrez (adică Bărbații) soțul, cumnatul, un prieten român de aici și încă doi prieteni în țară. Au trecut 4 minute? Mai facem afaceri cu domenii pe internet și încă niște mărunțișuri ca să nu punem toate ouăle în același coș. Știi ce-mi place cel mai mult? Ce mă pasionează la nebunie? Să pun lucrurile pe picioare, să le creez, să fiu în continuă mișcare! Și în pauzele de masă, da, să respir … adică să scriu. Da, cred că au trecut cele 4 minute! Toate cele bune!!!

Tamara păstrăm, da sigur că păstrăm: (noi, da, mai ales)ideea este că nu mai avem puterea și entuziasmul dinainte de a alerga după… Multumesc de semne.