Poezie
Laguna inimii
genezic portal
1 min lectură·
Mediu
înot imberb în această lagună a universului
absorb prin tălpi lumina din materia
insuficient coaptă
încât să pot striga victorios
este
un turbion torid toarce în fir nevăzut caierul arterelor
sub privirea siderată a șarpelui exilat
din vertebră
un scrib conștiincios consemnează
că foalele timpului au uitat cum să expire oameni fără mască
obsesiv întind mâna spre aproapele
îngropat în distanțări sulfurice
alunecăm ilegal unul în celălalt până uitarea devine rotundă
povara iubirii
strivește mâna fără gravitația credinței
am pierdut obișnuința de-a ronțăi o bucată ațoasă de viață
la orice colț de stradă
cu inocența copilului zâmbindu-i xantipei
care dăruiește ulcioare cu stele
necunoscuților
socrate nu mai colindă prin piețele publice
scuipând nepăsător cojile de înțelepciune în praful veacului
fără precauții de contaminare
venele mele sunt decolorate de absențele lui stenice
într-o foame frenetică dinții rebeli zdrobesc întunericul bobilor sorții
laguna închide portalul mortificatei trăiri
cu un ultim gest arcuit de geneză
recuperez lumina dintâi și inima nu se mai sfarmă lovindu-se de ea
032220
0
Și iată că mă înfioară plăcut conținutul de idei, mai ales cu Socrate nonșalant, din acest poem.