Pradă

voi ști să tac mai intens ca o moarte numărându-mă până la unul

doar apa te rupe de ancore

se tatuează la nesfârșire un gând

bizar ca și veacul

aliniez între tâmple caligrafii de păsări

cea din urmă samariteană s-a aprins sub ultima zăpadă

și m-a dat pradă mie însămi

rugul era doar forma albastră în care

turna visul

pentru copiii ce vor veni

dintr-un semiton ciobit al materiei

nu mai încerca să m-acoperi cu cerneala gesturilor mărunte

iluzia nu mă-mparte la doi oricât și-ar degusta puterea

de mic dumnezeu

încolțită în pământ prea orb să-mi citească văzduhul

chiar dacă promisul cer e otrava ce fierbe-n pocal

tot am cerut să mi se mai dea unul

cu limba plină de ruine am cerut iar și praful din ciutură

vin de-nviere arsurii din vene

mi-a fost

până am topit reflexia formei din vitralii de aer

niciodată setea nu mi-a umplut abisul din gând oricât am rotit

verbul a fi în lumină

o rugă de neîncepute ape

mantra vieții îmi repetă că doar o migrație de păsări înainte de-a îneca orizontul în oase

e biletul câștigător spre tine

pe bordura ta nu există pete de sânge în care duhul să se-ngroape

ca o icoană de carne

care emană mirosuri de smirnă și zboruri