Poezie
Pradă
să ieși din tine
2 min lectură·
Mediu
voi ști să tac mai intens ca o moarte numărându-mă până la unul
doar apa te rupe de ancore
se tatuează la nesfârșire un gând
bizar ca și veacul
aliniez între tâmple caligrafii de păsări
cea din urmă samariteană s-a aprins sub ultima zăpadă
și m-a dat pradă mie însămi
rugul era doar forma albastră în care
turna visul
pentru copiii ce vor veni
dintr-un semiton ciobit al materiei
nu mai încerca să m-acoperi cu cerneala gesturilor mărunte
iluzia nu mă-mparte la doi oricât și-ar degusta puterea
de mic dumnezeu
încolțită în pământ prea orb să-mi citească văzduhul
chiar dacă promisul cer e otrava ce fierbe-n pocal
tot am cerut să mi se mai dea unul
cu limba plină de ruine am cerut iar și praful din ciutură
vin de-nviere arsurii din vene
mi-a fost
până am topit reflexia formei din vitralii de aer
niciodată setea nu mi-a umplut abisul din gând oricât am rotit
verbul a fi în lumină
o rugă de neîncepute ape
mantra vieții îmi repetă că doar o migrație de păsări înainte de-a îneca orizontul în oase
e biletul câștigător spre tine
pe bordura ta nu există pete de sânge în care duhul să se-ngroape
ca o icoană de carne
care emană mirosuri de smirnă și zboruri
001.597
0