Poezie
Meridiane fără semafoare
abisul din oglindă
2 min lectură·
Mediu
înconjurată de ape multicolore viața are forme arhaice
neperisabile
de-a mă-nchide între oglinzi canibale
ascund mâinile
(cum să nu se înece lumea în ele de bună voie)
ochii
(dispersate viziuni ale chipului unic sapă tuneluri în euri)
gura
(pasăre cu pene afone declamând profeții
sau silabe decalcifiate)
urechile
(zboruri fredonând în surdină ariile văzduhului)
buzunarele ei au fermoare oțelite
oasele mele își pierd implacabil curcubeiele oricâte diete aș ține
ostatic al luminii oculte
bâjbâi prin hățișurile trupurilor gânduri sulfurice
ca niște liane îmi răsucesc spațiul
sufocat de trădări
căderi fără plasă de siguranță
sângele
este frânghia de rufe
pe care atârn zilnic măști la uscat
(câte trei cel puțin pentru fiecare meridian afectiv)
și caut caut caut fertilizez deșerturi cu vise
clima tropicală nu face bine dorurilor mele sfielnice
pulsul excavează firidele sinelui între sorburi și nemișcare mizez pe fiecare
nuanță de roșu pierd îmi pierd formele
obsesia de a trece dincolo de necunoscut mă-nchide
în roata cobaiului
o văd și nu-mi pasă o văd și alerg alerg îmi alerg obstinat suflurile
apocalipse diurne vânturile înghit umbra
străzile vieții s-au prăbușit m-au umplut de gropi nisipul de clepsidră
a spart pupila salvând timpul
la schimb cu mine
oglinzile eliberează mareele din tâmple
pe șapte benzi ori șaptezeci și șapte autostrada luminii
se-nalță ca un abur ușor
văruiesc orizontul
cu absențe
001.649
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Maria Elena Chindea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 220
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 39
- Actualizat
Cum sa citezi
Maria Elena Chindea. “Meridiane fără semafoare .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/maria-elena-chindea/poezie/14123249/meridiane-fara-semafoareComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
