Rezidență în sacru

nu știam cum să ne purtăm trupul cules din cioburi de nove

timpul și spațiul făcuseră o plasmă energofagă

în găletușa neantului

lopățica își schimba ghiduș stăpânii pupila sufocată de neguri

își desenase o cuantă de lumină

cu bețișorul efemerului

în unghi de ochi se instalase-un înger

fără delegare de la forurile superioare (nici măcar nu catadicsise

să anunțe lipsa-i vremelnică)

urmărea atent decupajele mele în materie

monitoriza câte suflete lipesc de brațe ca să mă știu citi dincolo de vină

iertările să fie hamac insomniilor florale bulimia aromelor

medicamentul perfect

splendoarea din umbra multicoloră

ca să-și poată degusta infinitul lipsit de regrete

scria meticulos altă simfonie (schimba și cheia uitată în colțul de cer tatuat cu numele meu)

păsărilor ce-și odihnesc zborul în sânii mei și poate au uitat terțina supernovei

coapselor ca niște lagune legendare după ce le sorbisem mareele

și balenele însingurărilor eșuaseră

cantautorul perfect al viselor vandalizate de propria-mi gravitație

știa că

bărbați ciutură vor scoate apa vie a fântânii

din pântecul meu

și vor fertiliza deșerturile

femeie autentică aștept cititorul în stele din somn hipnotic când mă trezesc

privitul dincolo de rama apusului

poate să-ți lichefieze amprentele sau dimpotrivă

să te-nvețe dialectul vânturilor

număr câte cuvinte vindecătoare pot să cos de rana fiecărei zile

cu toate suplimentările nu ajung niciodată

împachetat bine în solzi de ignoranță mereu va supura sub coajă un adevăr

scot din rapoartele existenței câte minuni în declin să asortez

pantofului vieții

sunt femeia ce urcă pe arterele spațiului cu genunea în talpă

și curbează destinu-ntr-o șoaptă

cu tine gâlcevindu-mă verde crud în verde crud

să capitoneze îmbrățișările curenților cosmici ne-a agățat în gaică selena

respirul de humă sacră și de piatră ne-a învățat broderii de

voluptate filigranată

mai vrem din furtuni de ghiață sparg dureroase ecouri cei rătăciți de coarda lor de lumină

șapte culori strămoșești nu-s deajuns norul palmelor se face căuș

unui nenumit ce-și resoarbe taina în noi

adunând risipirile

focurile antimateriei din sămânță

nu satur niciodată mulțimea ce mă locuiește

clandestin

ce mai contează cu tine câte pătrare de lună și iubiri abandonate

ni se-mpletesc printre oase

drumul robilor în aripă de flăcări își întoarce văzduhul și matricea

căderile extrag esențe în ochi de argus

ne poartă adâncul în mai adânc ne suge oglinzile forfotește de ceruri virgine

cu tine ieșindu-mi din piele

aburul se transformă în măiastre cu zborul în uter

și inima în gheare

scormonesc

sfredelesc cuanta divină portalul magic spre eu

cu majuscula vieții-nrobită

îndumnezeindu-mă cu tine tăierea luminii de jur împrejur

eu unicul verde crud surâd

prin strungăreața neantului când te respir

până la ultima particulă