Poezie
Prometeu resetat
să-mi pot bea timpul cu înghițituri mici
1 min lectură·
Mediu
recunosc
multora din cei care-și furau locul tălpilor
le-am refuzat trecerea frontierei
mai aveau de încălzit câteva rugăciuni în palmă
până să devină vizibili
mi-au fost spaimă să-i trag meticulos pe fiecare mână
până nu-nvățau vederea circulară
mantrele ochilor fără pleoapă
erau
platoșa mea de flăcări
abisul arc
săgeată oricare moarte cu fața la răsărit
somnul care-i bea odihna lucid putea să-mi agațe prezența
de alt chip
nebunul meu făcea tranșee împrejurul imperiului
să nu i se trucheze
arderea
se așteptau pelerinajele sosiilor
cei care erau să-mi fie într-o vară secetoasă
ecoul unui respir de humă astmatic
o aripă de flutur
încuind noaptea în rouă
o sete
care și-a secat de mult oceanul
mâna care cere și-a distrus de mult cuiburile în oasele mele casabile
acum
smulge din apele cerului zborul
și-l răstoarnă pe zeus în ficatul timpului
pentru detoxifiere parțială
de nemurire
001.658
0