Poezie
Cu ploaia pe umeri înroșesc timpul
dintele deșertului
1 min lectură·
Mediu
dezleg graiul munților
scheletul meu încheagă duhul
din apele începutului
epiderma țipă
pe tăișul conștiinței
roșul pe care l-am pulsat doar în tăișuri
își desface blândețea nuanțelor
în miezul static al lutului pulverizează
stele rotitoare
pintenii visului înfipți în supernovă o fac să toarcă
coama de felidă scutură păduri de ghiață
pe colina gândului
desenez zmeiele copilăriei pe cocoașa secundelor
unghiile care-mi agață speranța
urechea afonă a lumii
într-un cercel de obuz gata să explodeze
toate dau mărturie că-mi port orb
saboții de piatră ai lumii
uneori uit că și
albul scos din stazele veșniciei rănește cămașa cărnii
sângeriu îmbrac spațiu vocalei
un blestem
cu tighel de ursită
întrupează cuvântul scos din fântână
și mă bea până la ultima dună
las curcubeiele să sprijine tâmpla dorinței alunec ușor
marginea drumului spre sine ora se sinucide
în sâmburi
copacul dintre portaluri
ocupă nervuri și artere în galaxia ce-mi răsare
în pleoapă
după ce norii trag fermoarul ploilor
din ochiul furtunii
ies pescărușii cu mări în aripă
mirarea că sunt chiar pasul ce deschide corola genunii
semnătura de zeu
001.528
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Maria Elena Chindea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 177
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 36
- Actualizat
Cum sa citezi
Maria Elena Chindea. “ Cu ploaia pe umeri înroșesc timpul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/maria-elena-chindea/poezie/14105532/cu-ploaia-pe-umeri-inrosesc-timpulComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.