Poezie

Negustorii de umbre

păsării nu-i spune nimeni că trebuie să zboare

1 min lectură·27 decembrie 2016

Mediu

nu voi îndoi noaptea frecând-o între burice îndoielii pot doar

să-i palpez abrazivul pulpanei

incandescența inimii îi topește ancorele

și o transformă în bufniță

nu tremură bagheta de magician când scot galaxii

din genunea clipei

și ele mi se-așează ca niște colibri în falange

fără știința anotimpurilor

chiar în miezul spăimos al haosului primordial

dau drumul sorilor din ciocuri

ca niște confetti la sfârșitul celebrărilor

când ai curajul să mai smulgi o petală infinitului

și să spui răspicat

eu sunt

destinul se frânge și se clădește fântână

peste toate războaiele care-mi întind arcul pielii până la rupere

îmi înmoi mâinile în leșia unei lumi

care-mi măsluiește măsurile

ca-ntr-o aghiazmă

și desfac blestemul secundei de-a nu-și vedea veșnicia

pasului meu n-o să-i smulg bornele de lumină doar pentru că tălpile unora

agață doar umbre în carne

zborul se ia ca o anafură

pe limba credinței

și se înghite smerit după ce-i sorbi până la ultima picătură sucul

duhului

odată cu roua în care îmi scald venele zilei trag cortina magiei

peste noaptea albastră

și scurg de pe mine ultimele șoapte

nu-i numărați păsării penele dacă palmele voastre-s prea mici

să-i cuprindă văzduhurile

001.465

Maria Elena Chindea. “Negustorii de umbre.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/maria-elena-chindea/poezie/14100873/negustorii-de-umbre

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.