Poezie
Rogvaiv de verde crud
diapazon de-nălțare
2 min lectură·
Mediu
când vrei să-mi pui la gleznă brățările
efemerului
iubite
nu-mi troienii în patima ta
culorile
în pilon de magie ele susțin ceruri
prin care oameni și lucruri
iau la purtat câteodată
albastrul
sau violetul cel ocultat
totul derulându-se conform programului terestru
banal ca reflexia unui zâmbet
tras ca fermoar nopții
să împiedice risipirea misterului
un rămas bun fugar ciobește clanța ușii spre tine
narghileaua unei pasiuni consumate
până la istov
(singura mărturie că pulpana morții doar te-a atins duios)
fumegă roșiatic din pervazul memoriei
fără preaviz te părăsesc și salahori și arhitecți doar zidul ți-e constanță
și chipul nevăzut
ce-ți fură mereu pleoapa în crepuscul
prin labirinturi feștila arterelor te apără de mușcătura somnului
și de sărutul sulfuric din carne
bioritmul își suspendă o clipă respirarea sticloasă
și ține abisul de geană
rogvaivul mistic al vieții schimbă des tonalitatea și cheia
mâna ta scutură ploi calde
asupra ogoarelor
e ziua de purtat verde
și eu dau drumul împăduririlor masive
spaimei de lună plină
îi cos altiță din pârguri târziilor primăveri
ce mi-au cotropit brațele prin toate
punctele cardinale
le țes hamacuri din raze de soare
moire bete de parfumuri torc din flori de cireș
destine suave
străzile sufletului își relevă pavajul de
stele zglobii
sunt zilele de purtat nuanțele pale
vaporoasele trene mistifică poznaș gleznele codate
de metastazele unui zbor alergic
la răsărituri
chiar dacă oceanul tău
e însetat de mistere galactice
fii blând nu-mi stinge toate culorile o dată
azi
în ce culoare vrei să-ți dansez în puls
foxtrot de veșnicire
001492
0