Poezie
Cine judecă țipătul curcubeului
setea abisului din sânge
2 min lectură·
Mediu
toamna adoarme în pietre burdușită de galben
bogată se pipăie viața încă își caută pleoape sub rădăcini
mâinile roșii îngroapă memorii în sânge
prea multe chipuri topite zadarnic sub talpă șlefuiesc poveștii chip nou
diamantul din gleznă taie punți
sub vertebre fragile semințele își pregătesc rotirea corectă în axă
sânul miroase a cale lactee în timp ce-și desface
frumuseți și mistere-n burice
labirintul își surpă zidurile pupila fermecată soarbe azurul
din cartilajul zborului
moartea este prietenă credincioasă
chemată smerit ne urcă pe brațe un cer mai înalt
decât visul
de sub cămașa subțire a efemerului credința mioapă țese iluzie
carnea râncedă a sentimentelor perisabile
îi strică păianjenului casa
certitudinea nu-i cuvântul de ordine fără zidire
viforele îi sunt fir oțelit inimii
iubirea
plasă de siguranță
mereu viitorul scutură toamnă răscoaptă în căușul palmei tale
înainte de a trage obloanele gerului în arterele noastre
cu blândețe voi topi timpul
nu voi depune mărturie contra țărânei sulfurice
oasele vor țipa rănite de taine
prea ieftin se vinde la colțuri de stradă negrul din zile
fructul care explodează de verde desface tumoare în coajă
nici ispită nici rai mumificat nu vor extrage cifra de aur din rugăciune
doar trupul galactic înghite abisul din mine
și-un sărut fără apus
adevăr fără amprente se coace sub piele anarhic nimic nu se mai cerne
și nu mai invocă
grația mult așteptată
neantul este vieții căptușeală dulce-amăruie
urc stoic versanții omului până la cuibul vulturului
pe coarda friabilă
a ursitei
intervenția de ultimă oră a soarelui în pulsul dănțuitorului
și-atâta infinit încă virgin
decapitează hidre în coastele zilei
misterul va trebui degustat fără lingură de albastru
ca să-ți spulberi fantomele din limbă
capul
trebuie tăiat fără regrete
001359
0