Poezie
Între plasă și păianjen musca visează
acest silex și trupul de împrumut
1 min lectură·
Mediu
cum nu pășesc în mâine
bordura zilei de cenușă (improbabil de marmură neagră)
n-o să dea voie săriturii în boltă
cu toată pregătirea
intensivă
(artele neconveționale meditația consecventă pe buza genunii)
se-adună minuțios totul în flacăra candelei
veghează dar nu permite saltul fără plasa hristică
în fundul oglinzii e-o mlaștină vie
și doar un arhanghel ține torța aprinsă
poetul toreador aduce-n arenă demonii lucrurilor
inocent se lasă răpus
pentru o constelație înnodată-n batistă
sângele are meandre cascade
în golfuri revelațiile
planctonul haric al inimii desenează trasee
ursitei
cuvântul nu mai traduce exact nici carnea
nici timpul
care cade printre/în celule conform unei gravitații personale
mort fiind voi iubi acest pământ aspru
trădat vândut spulberat
a întors moneda pe cant să mă învețe plata cinstită
și să-mi arate coșul călăului
înainte de start
prăbușirea e zborul cel mai înalt se-nvață în
antecamera cunoașterii
nu reneg
sugrum țipătul revolta mușc aprig
sunt contaminat până în ultima rădăcină de ceruri
timpul meu circular mă face contemporan
cu prima respirație a luminii
când îl exilezi din el poetului nu-i mai rămâne decât
abisul
și un rest de vid în formă de inimă
caimac
supei cosmogonice
001.311
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Maria Elena Chindea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 191
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 37
- Actualizat
Cum sa citezi
Maria Elena Chindea. “Între plasă și păianjen musca visează .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/maria-elena-chindea/poezie/14076056/intre-plasa-si-paianjen-musca-viseazaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
