Poezie
Descătușează zborul
programat rege al lumii
2 min lectură·
Mediu
gândul alb orele ce fac impecabil toaleta dimineților
mă trimit (cred eu) pregătită în lume
deschid uși sunt înconjurată de ele sub asediu
o sinapsă beteagă mototolește secunda încă din pântec
niște troli mi-au furat harta
machiajul discret buclele schimbătoare
e atu-ul meu de-a trece de balamale
pe furiș uneori
de-a fenta broasca destinului
spațialitatea cărnii s-ar putea să-mi deturneze planul inițial
concurența acerbă îmi umple arterele de toxine
râd (este arma cea mai puternică)
noaptea și-a dezghiocat în mine
misterul
am vopsit în piatră prea multe respirații
și-am orbit vulturilor cerul
fără împărtășanie am îngropat războaie pierdute
și n-am știut plânge
acum nu
trec printre oameni cu mâinile în buzunare ca să nu mă agațe nimic
nici umbra unor arginți
să nu trezească vre-un iuda sub piele
după ce-am plătit vămile de sânge
știu
nimic nu încape întregul care își definește în parte conturul
alunec sub măști filiforme în banalul cotidian
șirul lui fibonaccii (nu știu cum îmi schimbă mereu rezultatele)
vârtejuri mute
sparg liniștea moartă din lucruri
galaxiile dănțuitoare mi-au ocupat abuziv
maxilarele
o fi felul lor de-a mă îndemna să devin vegetariană
să nu mai fiu canibală cu viața
în podul palmei licuricii (prietenii mei de nădejde)
au demarat un plan de rezervă
o ușă își dă abisul afară
mama cu îngerii-n poală
depănușează răbdătoare timpul
001.224
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Maria Elena Chindea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 219
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 38
- Actualizat
Cum sa citezi
Maria Elena Chindea. “Descătușează zborul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/maria-elena-chindea/poezie/14074986/descatuseaza-zborulComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
