Poezie
Volute de cer
Hașurări luminiscente - portrete
1 min lectură·
Mediu
*** Lui Leonard Ancuța ***
de zbor licitate
volute de cer în membrana gândului hoinar
ancorează timp împietrit ca și ochiul său
o lume în sus răsturnată zbârnâie sub irisul lui neclintit
coaja pământului mestecată pe-ndelete
violată-n amurgul
atâtor imperii
sângerează semințe în pântec
semințe și gânduri
lacrimi sărează izvorul botează Părinte
întinatul și cel ce-n candoare își rănește cofragul
dorește și doare
împlântă în totul sălbăticită arsură
la fel de singur sunt iată vulturul ce-n echilibru ține
o lume rând pe rând lest de istorii
peste bord de aripă azvârle
neantul înghite fără să mestece tot ce sămânța
nu crapă frumos
hărțuiește-n cocon efemerida zurlie
drămuire în mugur
când infinitul și melcul își strigă rotirea prea iute
pe drum călcând bătătura destinului
singur o lume ridică
planarea-i sângerează lumină verzuie
și curge
curge
002.347
0
