Mușcând ca un vampir
din tot ce poate da clipa,
țâșnind ca un trăznet
spre alte galaxii,
privind prin ochi de vultur
unde aș vrea să mă opresc,
rotindu-mă ca o sfârlează
prin suflete și
Gândul e o mică planetă,
cu furtuni,eclipse,explozii solare,
adieri de pădure și mare.
Tot mai mult vorbesc cu mine,
corzile sufletului prea melancolic încep să sune.
Aș vrea de toamna
Iluminează-mă visare,
da la nimic
să pot urca către sublim.
Dă-mi inspirația spontană,
să trec de la banal
la mistic și divin.
Când pustiită
de atâta iarnă-n suflet,
aș vrea să mă împac cu
mă strecor printre gândurile
ce-ți mângâie privirea
lumânarea iubirii
pâlpâie prea trist
ca să ne vadă
raza ei fură mereu din mare
doar perle false
acolo unde valul și țărmul
se
o zi magică transformată-n legendă
ne privește mereu
ne așteaptă
la țărmul unde am înecat iluzii
am ucis flori de leandru
și prea multă iubire
pasărea nopții demult poposește
pe umerii
Ușa dorințelor ascunse
de altădată
încerc să o deschid.
Briză erotică
privirea-ți însetată,
când eu,mă pierd
în ochii părerilor de rău.
Înșelătoare oglindă
ce îmi reflectă chipul
împodobit
Boemă noapte, năstrușnică zi
mereu unică și controversată,
dă-mi stropi de lumină și apă
de clipele tale mi-e dor.
Noapte de vis, zi paradis,
mă înveți să iert și să dezmierd,
dă-mi adevărul
O trenă albă de fulgi,
sărută Calea Lactee.
Furtuna luminii,
aruncă la țărm
ghirlande de stele.
Vise și curaj laolalta,
zămislesc curcubee,
plutind pe aurul cosmic,
deasupra templului
alerg în pustiu
poate te voi simții
sau te voi atinge
vom stabilii un nou limbaj
al bunelor maniere
al marilor mistere
al astrelor
vei înțelege oare
că suntem mesagerii
propriei noastre
Dreptul de a te zbate,
de zbor,
de irealitate,
se compară cu acest zmeu de hârtie,
cu strigătul pescărușului,
cu orice dacă,
pornește din această parte a trupului,
dacă visează
așteptând să se împlinească
și ultima profeție a secolului
mă înalț deasupra durerii
sufletul îmi e poezie
puterea gândului-cer transparent
picurându-mi lumină
cuvintele mi se sting în
dintr-un colț de tablou
îmi zâmbește luna
eu visez neîncetat ca totdeauna
pe fereastră intră încet o boare
în timp ce păpădiile
s-au dus la culcare
iedera își înalță mereu
capul spre
Te vreau pentru puțină nebunie,
pentru un joc frumos,
să arzi,
să minți
și să dezmierzi cuvinte.
În orele de noapte și de taină,
te văd în razele de lună
și știu că te-ai desprins de
plutind cu un surâs
ce nu-nsemna nimic
pe norul de fum al inutilității
ca o albină
căzută în mări
de voluptăți dulcegi amare
ruptă de stup
de acea unică menire ce o avea
cu suflet spulberat
Căutându-te pe hartă
te-am găsit
chiar în odaia aceasta
în care, cândva te întâmpina
chipul senin al unui om
și fiecare lucru din jur,
purta simbolul
unui gând cald și sincer
pornit din
E toamnă încă
și plouă trist
în visurile mele.
E frig,
în lacrima ce ochiu-mi obosit,
o mai ascunde.
Aș vrea să urc un deal.
Mă poticnesc mereu,
în acel loc,
în care,
caii,
au coame
Marea lovește faleza mereu,
rocă dură, plină de alge.
Fâșia de plajă în zare,
nisip ars de soare.
O barcă veche și ruptă,
pare un imens ochi de rechin.
Vuietul mării,
strigătul pescărușului în
cu alte straie
și alt chip
flux și reflux
de fiecare data altă stea
în acel colț de cer
în care noaptea e incandescentă
te-am inventat
ca să te am la ceas târziu
pe oceanul meu
Vrând să nu fi singur în acea seară,
între atâțea oameni dornici de vorbe și fapte nebune,
cu sânge și minți vlăguite,
ai întins aripile și ai tot căutat
peste mii de purtători de veșminte
Îmbrățișând timpul ce va venii,
anticipând a șaptea secundă,
a simțurilor mele,
vis infinit,
mereu iluzie și poezie,
îmi strivesc umbra,
recompunându-mi destinul,
uit orizontul,
triunfând
gând după gând
anticipând nimicul fascinant
și răscolind în cutia cu uitare
îmi apari tu iubire stinsă
prea dulce pentru a fi aievea
prea veche pentru a exista
să ne întâlnim pe o adiere de
o melodie tristă
puțin desuetă
mă face să mă învârt în gând
ca o mulinetă
zile deșarte și seci
prinse în gheare bolnave și reci
umbre gârbovite
de propria goliciune
mi-e teamă să nu mă
cad agresiv în mine
obsedându-mă luna
ploaia rece
degetele tale
în strigătul târziu
venerăm îndelung natura
păcatele ochilor
întunecă inocenta pădure
lacrima albă
buze fierbinți în
