Poezie

Adaptare

1 min lectură·8 februarie 2006

Mediu

Transparență albastră

a văzduhului înghețat,

picură-mi în suflet

boabe de struguri zemoși.

Să mă bucur de surâs și lumină,

căci mă tem de moarte,

întuneric și ploi.

Ce simplă e resemnarea

într-un univers indiferent.

Cât de previzibilă

devine legea norocului,

când ți-a mai rămas

doar o singură cale.

Masca pe care o port,

închisoare cu flori la zăvoare.

Fug să mă ascund

în sufletul cuvintelor,

ca într-o mirifică grădină,

mă abandonez în fața zilei de azi

ca o tânără cadână,

mă înving.

Vreau să respir doar visare.

Nu mă mai lupt

cu temerile mele,

cu limitele în iubire

și în necunoscut.

A venit clipa

să mă despart de uimire,

întâmplarea ca și tăcerea stâncii

e lucrul cel mai firesc.

Lumina lunii îmi mângâie părul,

iar eu citesc Epigonii.

002.367

Margineanu Doina Elisabeta. “Adaptare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/margineanu-doina-elisabeta/poezie/164611/adaptare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.