Poezie
Pustiește codrul, toamna
1 min lectură·
Mediu
Se-ndoaie din tulpină răpus de vreme fagul
Cu fibra lui vestită secată de putere,
Pădurii cătrănite o toamnă-i trece pragul
Ca martoră spășită la sfȃnta priveghere.
A fost și peste codru, pe deal la-nmormȃntare,
Bătȃnd cu pelerina prin frunzele cuproase,
Doar brazii veșnic tineri țineau o lumȃnare,
Iar ciorile flămȃnde slujeau pe tonuri joase.
Ȋn scutece de ploaie se-nfașă astrul zilei
Și plȃnge peste solul mustiitor sub piele,
Cărările grăbite așteaptă ceasul milei
Apostrofȃnd licheaua bătută cu nuiele.
Mai lasă Doamne codrul umbrească-mi rădăcina
Sub coama lui regească mai deasă decȃt lutul,
Ȋi voi spăla cu sȃnge și bocete rugina
Zdrobind secunda falsă și refuzȃnd sărutul.
001685
0