Marcel Cepoi

UN MÃR Un măr, de pe o creangă de-ar cădea și prima fată ce va trece-l va mușca, gustul seminței de pe limba fetei va durea, și-o altă sămânță de dorul de pământ se va usca. Mlădiță,

HE…HEI… Lucrul făcut așteaptă repaus. Semne pe sens, marcate în haos… Mărimile scurte nu încap printre clipe. Un hohot de râs vrea să plângă, să țipe… Tot peste tot nu înseamnă mai

STRÃIN Smulge-mi trei scânduri, din gardul vecin. O curte-am să fac pe o stradă. Când poposește la noi un străin, o curte stingheră să vadă. Și casa, trei țigle furate de vânt. Și oful

RÃTÃCIND Aștept umbra să m-ajungă, neglumind, mă tot urmează. Îmi trag poala pe genunchi, nepunându-mă cu vântul. Iar din pântecele zilei n-oi putea să-mi fac o tobă. Bâjbâind printre

TREC Trec, și drumul stă pe gânduri. Goana dintr-un cal legat… Doi copaci și-adună scânduri pentru podul desfundat. Oamenii, de după uși, își ascut hârlețele. Nu vor să rămână puși cum sunt

OM Ochi de copil, mărginind o grădină. Cal fără șea, peste drum desfundat. Om rătăcind În ziua senină. Timp, fără timp limitat.

ȘOTRONUL Șotronul pașilor cuminți, În colbul drumului din sat… Cuvinte-n ochi cu rugăminți, se-aud în gând nepronunțat; joc născocit s-aducă râs,… mirări, dar totu-i stăpânit, c-apoi să cadă

Rugă la capul patului genunchii ți se-ntâlnesc e ruga fierbinte când gerul îți îngheață clampa în afara ușii șoaptele de dincoace de ea se ivesc printre flori la fereastră prispa e întotdeauna a

lipește-ți obrajii de geamul gutuii când iarna-i în toi și se apropie plug fără boi că hăhăiesc pe ulițe copiii câinii nu le poartă pică mirosul colacului înfrigurat încălzindu-se

CÂND Când nu mai mușcă piatra, genunchiul de copil… Și-i adormită-n vreme… visând la scoica mării… Când tălpi bătătorite o-afundă în colb, umil, pe chipu-i împietrit, e semnul întrebării.

CÃLÃTORUL Ochi aruncați trecător, peste garduri. Începutele flori rămase prin gări. Și marea, femeie plină de falduri. Călătorul ce vine, sătul de plecări. Și bobul de grâu, încolțit în

TRECERE Iarba m-ajunge și pietrele-aud. Vaca mă muge, țăranii asud. Trec rânduri de garduri, pe drum desfundat. Lemnele ard, Răspuns prescurtat.

MEREU ÎNTREBÃRILOR Ca un cal ce nechează și parcă e liber rătăcit… Undeva, pe drumuri cute-ale frunților, Atât de multe, ca mai în toate zilele. Numai și numai lacrima, cu prelins îndrăzneț, Pe