Poezie
Dănțuind în colbul zării
nestrivind sămânța coaptă
1 min lectură·
Mediu
DÃNÞUIND ÎN COLBUL ZÃRII
De pământ se rușinează omul,
când îl răscolește…
Tălpi desculțe-n arătură,
nestrivind sămânța coaptă.
Aplecat, într-un genunchi,
mângâios cu el se-arată.
Necuprinsul se aprinde…
la-ntâlnirea lor, tăcere…
îs legați cu funii groase,
împletite strâns de vreme.
Împreună-s unul singur
om de humă și-o muiere;
dănțuind în colbul zării,
ei pe nume-or să se cheme.
002224
0