mara manolache

Privește adânc în ochii mei - vezi cârduri de păsări dacă trec prin ei; privește adânc în inima ta - vezi de-i iubire sau altceva; privește răsăritul cu durere - să-mi spui de se anunță

Trăim, nu știm călătoria s-o oprim În liniștea vremii Culegem picături din cuvinte Atingem cerul, zburăm Ne imaginăm ce nu există Ce sunt aceste vise? Diamante, nu avem nici o șansă Vrem să

Te caut gol prin umbre gânduri, copacii-s despletiți de întunecare, crengi bătute de vânt cu soare zac la pământ printre țurțuri. Furtuna se abate pe câmpuri disperată de atâta

Rătăcesc hoinar prin lume, fără rost râuri de gheață aprind, plâng după o poveste mai frumoasă. Un anotimp hilar trece prin mine florile plâng uitarea de copilărie dulce, mă strigă luna,

Îmi tremură aripile prin noapte deasupra întunericului greu mă zbat, umbrele sunt găuri de durere, cerul mă strânge în al său ceas. Văd chipul morții ce-mi zâmbește într-un apus de mult

Sentimente ce aluneca in gol farame de vise se ascund in noi, pamantul acesta orbit de pacat intuneca toate acestea lumina cereasca din noi. Sufletul pagan m-a parasit durerea facuta din

Tremuri căutând lumina, împărtășești cărarea cu cine vine, glasul îți alunecă pe lună, e numai negru. Se face zi, pierdut revii te strângi. Într-o constelație

Discuții surde purtăm vrăjiți de lună Păsările cerului dansează prin lumină Cuvintele se îneacă în marea agitată Valul întinde umbre pictate cu șoapte. Cărări abrupte, copaci greoi Întunecă

Valuri argintii mă poartă în disperare adâncă mă scufund, prind cercuri dulci de apă încă mai vreau să respir. Mă undui în neștire sunt călător de stea, delfinii îmi poartă dorul sunt o

Pe masa îndoielii apar șoaptele morții, crengile plâng lovite cu drag de vânt. Ferestre goale preling ultima clipă amară, un nor fără culoare se îndoaie umil. În urma ta umbra se

Ascultă vântul verde Să nu-ți fie frică E doar zgomotul făcut de cerbi. Ascultă norii pașnici Ghidează-te după culori Privirea prea fragilă Nu permite cărări. De rătăcești cuvinte Adună-le în

Luna crește pe cerul străin umbrele morții mă pasc alintate în universul alb abia tresar un zgomot de fulg, haite de lupi aleargă flămânde urmele pașilor sunt încă vizibile, străbat cărările