mara manolache

Cobor, picioarele sunt pline de noroi atingerea reală sfâșâie carnea picături de sânge lingem amândoi ne roadem cu privirea de strigoi . Cresc fire verzi, cu pământul se împletesc cerșesc

Cerne iarna picături de stele, inima îngheță amintirile mele cu gândul mă duc în poveste să fur bucuria chiar dacă ea mă lovește. Curg fulgii, se lipesc de mine îi sărut, nu mă pot

Tristețe de fulgi mă cuprinde inima-mi bate închisă se roagă să-i las o portiță să zboare, plutească prin vise. E februarie aud munții, izvoarele înghețate cum dansează în viscolul

Sublima tăcere strigă smerită în noaptea care se scurge timid alunecă șoapte înmuiate în suflet picături de stele scapară venin timpul transformă bobițe de toamnă târzie pe frunzele

Culeg ramuri de septembrie mă îmbăt cu seva lor, din tulpini îmi trag lumină, mă întind pe mușchiul lor. Pe fruntea veșnic obosită toamna îmi pictează flori, greierii cântă cu mine alergăm

O pasăre înalță prin crengi cu promoroacă urme de lumină albastre fără vlagă. Zăpada întinsă geme sub pași de căprioare, pădurea ca o pată umbrește bluza iernii. Printează câmpul

În noaptea asta vreau să visez valurile mării, leagăn albastru dansează-mă dacă poți vei învăța ritmul apei trupul meu se destramă se face una cu luna dacă ai putea o atingere să iei știi,

Durerea lumii răscolește garduri vopsite în negru, plânși pereții casei adună amărăciuni în album. Cineva strigă, urlă la margine de gârlă, vomită amarul adunat în timp privind îndurător

Din nou mă întorc la tine poezie tristă, norii mă ascund călător nu mai vreau cu unghia zgârâi pagina goală, dar astăzi este ziua mea timpul ucide cu petale își flutură aripile moarte prin

Sărut cerul, mă iartă iubirea că umblu desculță prin iarbă, sărut lumina din stele lacrimile tale ce curg din ele. Dar lacrimile mele, izvor de furtună mă apasă, greul mă ceartă că nu sunt

Aud strigătul naturii albastre prin liniștea zilei ploioase, strâng pulberea verde în mână să întind mărgele de lumină, un cal rătăcit mă îndeamnă să plutim pe marginea mării, pescărușii

Ce trist pășim în lume Când gândurile plâng pe strune, Ce trist ne cântă-n glumă Vioara ce lacrimile nu-și abține. Ce trist privim în zare Cârduri de păsări ne apune, Degetele tastează-n

Mă rup în bucățele printre flori e tăcere se rupe durerea din stele ierburile plâng ca o adiere. Pornește vara în căutare de alte soiuri de plante mute așează numai dintr-o aruncare atâtea

Trimite cerul fulgi albaștri așterne pături de stele privești îngândurat spre ele nimic nu schimbă gândurile tale nimic nu bântuie cărarea decât viscolul încărcat de tăcere. Culegi fire de

Reține timpul ce alung pereții zidurilor plâng, așează boabe de speranțe să pară zidurile groase. Veghează noaptea visele cu zânele adormitele, ciorchini de stele protejează, moșul ene le

Zare albastra intunecata, clipe in amurg ciudate toate par a fi inecate intr-o intindere de apa. Visuri atarnand in greu pe o plaja cu scantei umbla el-batran-copil singuratic si

Toarce noaptea fir de nea îmi cântă melodii de stea și-n somn mă înec cu visele, șoaptele de catifea. Toarce noaptea fir de lună veșnic să fim împreună, mă ascund sub mantia sa de nori și

Pentru atunci când lacrimile nu vor mai curge, pentru atunci când inima nu va mai bate voi fi un zbor cutremurat de stele, voi fi pământ amestecat și ninge pe fruntea mea albită de

Iata-ma Doamne iata-ma disperat si nebun cum urlu in pustiuri de scrum, iata cum oamenii reci prefac mierea in roci,iata cum lumea asta a ta orbeste si ard pamanturi de flori pentru o stea pe

Fluture căzut fără aripi ești distrus pustiu de anotimp te-a răpit plângând ți-a împrumutat din culori să-și facă haine noi. Cercuri de păsări umbresc peisajul rănit milioane de

Cu ceaiul tremurând de frig în spatele ferestrei mă ascund de fulgii mari ce mă topesc și-mi cântă firul de argint. Admir steluțele cum dor prin zgomotul orașului plăpând, mă rătăcesc timid

Atinge pământul! cu degetele strânge firele rupte, din răsuflarea unui înger culege o rugăciune să-ți fie călăuză în lumea ta nebună; Atinge lumina pură! perdelele de stele îți vor împleti o

Dulce adiere cu șoapte de iubire, când cuvintele tac știi ca te plac! Când cuvintele dor știi ca te ador! Și te iubesc... cum apa muntilor sărută înălțimea și te doresc cum apa