Poezie
Batrane...
1 min lectură·
Mediu
Ești atât de bătrân...
Sufletu-ți prins printre crengile lumii...
Îmbătrânești fără drum
La umbra minunii...
Încă mai crezi în toate acestea?
Þi-atârna mâinile prin praful de stele,
Prea ușor vrei sa prinzi din urmă povestea,
Din vorbe...doar vorbe legate si grele...
Înca râzi? Nu-ți e teamă?
Ca vântul moartea iți pare a fi.
Þi-e frig și te-ascunzi de vântul din iarnă..
Și-l uiți...Însăși moartea se naște-n copii...
Bătrânule...triste-ți sunt toate acum,
Dumnezeu te mai duce în brațe o vreme,
Nu-ți lungi peste graniți străinul tău drum,
Să ai timp, să te-ntorci...mai bătrân, mai devreme...
022643
0
Din vorbe...doar vorbe legate si grele...\"
Observ aici o usoara tendinta de repros...cum ca batranii nu ar trebui sa tanjeasca dupa etapele anterioare batranetii lor...poate ma insel insa...
\"Nu-ți lungi peste graniți străinul tău drum,
Să ai timp, să te-ntorci...mai bătrân, mai devreme...\"
Aceste ultime 2 versuri cu care inchei poezia mi se par geniale, fara sa exagerez; sunt foarte reprezentative pentru titlul poeziei, inchei simetric intr-un fel...ai \"prins\" foarte bine conceptul de a fi nemuritor ( cum majoritatea celor ajunsi la batranete tot mai spera la inca un an, inca unul si tot asa, desi moartea este inevitabila si e trist, poate chiar urat sa mori orb, surd, garbovit, ducand in spate un car de ani... ) Dupa o varsta e bine sa mori cu bunastiinta :)