Contrast

Nu merităm aducerile-aminte, Amestecul de umbre cu amar. Am plâns ca-n fața unui blând părinte, Cu glasul zămislit într-ul altar. De ce mă iartă timpul tot lasându-mi Câte-un copil pe pragul dintre lumi, De ce nu-mi smulge pieptul sfâșiindu-mi Speranțele-nghețate strânse-n pumni? Cu răni ce nu-și mai știu \"de ce\"-ul Paharele veninului se varsă, Se scaldă-n plâns un țipăt fără gură În rochie de moarte și mireasă. Din jocul chiuit de îngeri Mi-a mai rămas un dumicat de sare, Și l-aș mânca, flămândă-n orice clipă! Dar a crescut din sânge și din carne... Din mine...și mă doare!