Exil

Străzile mă strâng umede în brațe, Am pășit nătâng în prima noapte de lume străină... Cerului i s-au copt pe coaste lumini, și râd străin și absurd. E greu să cobori, e mai lesne să urci te poți ține cu gheare de stânci ca să ajungi acolo, printre înalți, unde copiii râd scuturându-și făptura. Iar dacă alergi după nori, ai putea uita să mai crești și-o să zbori...