Poezie
***
1 min lectură·
Mediu
Trăiesc pentru viețuitoare
și ele trăiesc pentru mine.
Inima mea bate în corpul lor
iar când vreuna din ele moare
îmi pierd echilibrul o secundă
și apoi îmi revin, amețit.
Deunăzi s-a îmbolnăvit una din ele
și am știut-o de îndată:
mâna mea stângă se depărta
de mâna mea dreaptă
pentru a se întâlni din nou
într-un timp nou, fără culoare.
E semn rău; de la o vreme
îmi pierd echilibrul
din ce în ce mai des
și mă las dominat de lumina dimineții
pentru ca, la amiază,
să mă lovesc din nou
de linia curbă și lungă a tinereții.
Acestea fiind spuse
mă duc să mă odihnesc puțin
între un femur de câine
și un dinte de șarpe,
căci noaptea e tot mai pustie
și umblă un zvon c-ar fi moarte.
002.351
0