Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

Povestire romanţioasă Varianta I

2 min lectură·
Mediu
Cu o seară înainte au făcut dragoste în toate felurile în toate chipurile... Până la poziţia misionarului când s-au regăsit pe valurile extazului. Durerea insuportabilă ce-l chinuia demult dispăruse. Privirea ei prin pleoapele închise simţea cum îl devorează... Nu mai erau unul şi altul... se regăsiseră... o auzea fără ca ea să vorbească... şi atunci întunericul a explodat... cerul s-a aprins peste ei acoperindu-i cu o mantie imensă ocrotitoare... a început apoi să ningă cu fulgi pufoşi de timp iar spaţiul s-a despletit curgând de jur-împrejur... * Devreme când a întins între somn şi trezire mâna să-l mângâie a găsit în culcuşul ce păstra urma lui doar o foaie de hârtie şi dimineaţa mohorâtă i s-a scurs printre degete odată cu foaia mototolită dispărând... * În noaptea următoare ea a visat. Luase un taxi... pietrele kilometrice defilau fosforescent... apoi s-a trezit într-un tramvai ce străbătea o periferie necunoscută. Oameni somnambuli treziţi aiurea se îndreptau... încotro? Cum a ajuns apoi în biblioteca fără sfârşit? Se plimba rătăcind… Se scurgea se cernea irizat o lumină blândă. Printre vrafuri de cărţi aşezate într-o ordine neştiută s-a îndreptat din întâmplare spre o nişe plină de hărţi. A luat una. A fost imediat prinsă aglutinată în ea. Urmând nişte săgeţi ce sclipeau amăgitor a dat peste o cărticică ferfeniţă. A deschis-o. O singură pagină mai rămăsese întreagă. A rupt-o. Când s-a trezit era cu ea în mâna. Scrisul lui îngenuncheat ilizibil. A aruncat-o la coş. A scos-o plângând dezmierzând-o . Foaia o privea. Goală. * A auzit doar atât: „Gata! Să-l coasem. Nu se mai poate face nimic. A venit prea târziu”. Brancardierii l-au dus zdruncinând căruciorul la morgă. În Varianta II, ultimul paragraf dispare. Care variantă vă place? Mie, nici una. Dar nu contează.
00653
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
290
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Manolescu Gorun. “Povestire romanţioasă Varianta I.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/manolescu-gorun/proza/14188269/povestire-romantioasa-varianta-i

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.