Meteorologia iubirii

combinaţia dintre iubire şi starea vremii nu e nouă, dar ideile şi metaforele vehiculate fac textul respirabil şi dau, prin tonul lor aforistic, de gândit:

Trăsnetele au alfabetul lor:
lovesc unde inima
nu mai are scut (sau coajă)

finalul, chiar dacă pare banal prin ruina şi renaştere din cenuşă, atinge un punct sensibil paradoxal. Iubirea aceea care renaşte din cenuşă, întocmai păsării de foc, este şi mistuire, şi renaştere. Ceva care, practic, nu de stinge niciodată la nivel energetic, ci doar la nivel perceptiv... Un perpetuum mobile al sensibilităţii şi subtilităţii.

felicitări!

întocmai ca pasărea de foc

Referitor la textul dumitale, precizez că mi-au plăcut și fulgerele acelea scrise cu nerv pe o piele de cer și care m-au dus cu gândul, fiindcă ai adus în discuție jocul de rugby, la eseurile care se înscriu pe pielea verde a cerului dintre H-uri. Trasnetele, în acest caz, trec tot de un scut, după cum vorbeai în text, numai că acest scut este cel al braţelor întinse, pentru a prioteja inima pătrată, din terenul de ţintă. Da, în poemul dumitale, am regăsit frumuseţea jocului de rugby!

Analogia dintre jocul poeziei şi jocul de rugby pe care am sugerat-o, pare puţin forţată. Dar un joc pe care ȋl joci de plăcere, indifferent de joc şi indifferent dacă câştigi sau nu, este ceva mirific. O dovedeşte şi spusele tale când te referi “la eseurile care se înscriu pe pielea verde a cerului dintre H-uri. Trasnetele, în acest caz, trec tot de un scut, după cum vorbeai în text, numai că acest scut este cel al braţelor întinse, pentru a prioteja inima pătrată, din terenul de ţintă. Da, în poemul dumitale, am regăsit frumuseţea jocului de rugby!”