Poezie
Acasă
Ciclu de poeme în 7 secvențe postmoderniste
2 min lectură·
Mediu
________________________________________
I. Mingea de polo
Sus, pe platou,
unde nu mai e aer, ci metadată,
îmi potrivesc crosa –
un gest în afara contextului.
Dau.
Nu spre poartă, ci spre marginea
fișierului vectorial al orizontului.
Mingea –
cuvântul gol care sare între cadre,
ajunge fix unde se termină cerul.
Adică: înapoi în mine.
________________________________________
II. Cerul se întâlnește cu pământul
Nu era un punct, ci un glitch.
Un pixel lipsă dintr-un GIF transparent.
Acolo am căzut.
Sau m-am urcat?
(Cine mai știe diferența
într-o lume cu scroll infinit?)
________________________________________
III. Convoiul
Jos,
trece ceva solemn, dar fără semnal.
Un convoi de umbre
care nu mai postează nimic.
Cine sunt acești oameni
fără story, fără filtru?
Moartea –
cea mai lungă pauză dintre două postări.
________________________________________
IV. Selfie
O floare,
încăpățânată ca un pop-up,
persistă pe ecranul memoriei.
Are parfum.
Nu poate fi share-uit.
E doar între noi doi,
ca o poză ștearsă de pe cloud
dar rămasă în cache-ul subconștientului.
________________________________________
V. Platoul
Pe platoul acesta
nu e nimeni.
Doar algoritmii îmi sugerează
să cumpăr liniște,
să las un review pentru absență.
Totul e perfect stabil:
un buffering etern
în care nu mai e nevoie să joci.
________________________________________
VI. Cedarea
Am cedat tentației –
nu de a trăi,
ci de a EXISTA PE AICI.
Un act de voință salvat ca draft.
O poză cu mine zâmbind
pe marginea hărții,
sub titlul: „Ultima locație cunoscută.”
________________________________________
VII. Acasă
Asta e:
Acasă nu mai e un loc.
E o stare de încărcare.
Unde plutesc cu mingea aceea
care nu mai cade niciodată.
Un pixel, o floare, o identitate în roaming.
Aici.
Acum.
Pe platoul de nicăieri,
cu tine în fundal,
ca un filtru pus din greșeală
pe tot ce am fost.
________________________________________
006
0