Fulguraţii

Aveți texte depersonalizate, în care scrisul e brici, aveți texte personalizate, în care scrisul e mai diluat și mai stângaci. Ca și când o forță nevăzută vă ajută din umbră să scrieți impecabil dacă e vorba doar de tehnică și filosofie, iar forța renunță la dumnevoastră atunci când încercați să preluați controlul. Probabil m-am uitat prea mult la Star Trek și mi-au rămas borgii în cap. Mai poate fi salvat Picard? Sau vom fi asimilați de tehnologia extraterestră?

Răspunsul nu îl poate da decât cititorul. Ȋn cazul de faţă, făcând abstracţie de faptul că autorul a fost relativ cunoscut pe aici pe Agonia până acum şi luând în consideraţie numai textul de faţă, întrebarea mea este dacă acest text este (sau nu) ceea ce se poate numi, în accepţiunea curentă „poezie”? Sunt curios ce vor spune şi alţii care vor avea bunăvoinţa – dacă or avea-o – să comenteze.

Iar dacă este vorba despre imitaţie, se pricepe foarte bine:

Icoană pe cer —
născută din lumina unei zile pierdute,
veșnicia s-a așezat prea aproape de umbră
și a lăsat o amintire.

Vălul se ridică încet
nu vânt, nu sunet,
o adiere subțire de gânduri
care se destramă
sub greutatea unei priviri
ce nu știe să iubească.

Universul a suspinat.
Ca un ecou îmbrăcat în taină.
O pauză de dor între două stele căzătoare.

Cerul nu vorbește.
El păstrează în sine o poveste
— o fisură prin care visul se roagă
să nu mai fie el însuși.

Sub văl, chipul nu are formă.
Doar dorința are margini.
Și în centrul ei, o umbră:
nu blândă, nu caldă —
ci o rană deschisă care arde în taină
tot ce încerci să uiți.

Aceasta nu e icoană.
E ecoul unei prezențe,
o amintire pe care universul
a uitat să o șteargă.

Și a venit Chopin
Melodiile se întretaie
o ploaie sonoră căzând în adâncul sufletului.

Pian în Salon — nu ton,
ci respirația vieții
când uităm să ne sfârșim.
O treaptă pe care coboară
aripi frânte de timp.

Aerul a început să vibreze, icoana tresare,
iar El s-a răsucit în clipirea aceea veche,
vis înainte de…

Timpul s-a umplut de taină
împins până la strigăt.
Nu mai e nimic de spus.
Doar muzica își continuă căderea.

că ŞTIM.

Experimentez, experimentez. Ca sa vad ce este. Simulacra and Simulation (Baudrllard). Explicit: Și anume că procesul cuprinde următoarele etape: (1) la început, în trecut, reprezentarea în subconștientul colectiv a fost o reflectare/mascare/ pervertire a unei realități de bază; (2) apoi, printr-o nouă reflectare de ordin doi, de data asta asupra primei reflectări memorate, s-a mascat/pervertit și mai mult realitatea de bază, ajungându-se la mascarea absenței unei astfel de realități; (3) o nouă și ultimă reflectare de ordin trei ajunge să nu mai aibă nici o relație de nici un fel cu realitatea de la care s-a plecat devenind, pur și simplu, un simulacru. Astfel, ultima reflectare-simulacru în subconștientul colectiv și/sau individual este cea care, până acum, este chiar ultima și cel mai recent memorată, estompându-le pe cele anterioare.

Poezia autentica, ramane POEZIE, oricand ar fi fost scrisa. Acum sau nu stiu cat amar de timp in urma. Si cititorul receptiv o simte

Unamuno

In the starry silence
the moon gave the rose
and the scent of the night

In traducerea mea

În tăcerea înstelată
luna a dăruit trandafirul
și mireasma nopții.

Fara a fi nevoie de nu stiu cat cuvinte. Ca si cand e vorba, printe altele, de
Haiku (俳句,)

eu cred ca vrei sa-ti transferi constiinta, cu tot ce contine ea, amintiri, poezie, sentimente, in AI. Si experimentezi. Pe viitor, cand AI va prelua controlul asupra umanitatii, vor exista noi entitati care ne vor reprezenta in noul univers cyber. Cu alşte cuvinte, ramane sa bem un pahar de palinca virtuala pe lumea cealalta.

unii vor fi reprezentati de mai multe entitati, toate in delir, in spiritul lui Pessoa::))))

Deocamdata AI nu a trecut testul. Cu toate incercarile si jocurile mele. Si nu numai astea de pe aici. Dar, cred ca am ajuns la o concluzie interesanta. Se tot vorbeste de transferul constiintei umane pe computer. Ceea ce cred ca este imposibil de realizat cu actualele calculatoare care merg, ca principiu, pe discret si algoritmic. Creatia, adevarata creatie si creativitate e de natura infinitului continuu si nu un infinit numarabil (Cantor). Infinitul continuu nu va putea fi reprodus. Dar se uita ceva extrem de important, fundamental: computerele si omul lucreaza azi in RETELE. Iar IA-ul actual nu inlocuieste omul ci il ajuta sa se dispenseze de discursiv, discret, algoritmic si sa se concentreze pe creativitate. Ceea ce "omul" actual nu a inteles si nu vrea inca sa inteleaga continudnd sa bata apa in piua in mod "conceptual" - nucleul discursivitatii In concluzia la discutia de aici privind poezia. Pezia, Poezie are neaparat un "Ce" continuu, desi nu se poate exprima decat discursiv. Ori acel "Ce" nu va putea niciodat - ca sa ma exprim oximoronic). P.S. Cele 4 stele la un text al meu le-am meritat deplin si m-au bucurat mult. Dar nu prea cred ca prea curand se vor repeta. A fost una dintre multele incercari cand poezia chiar m-a iubit. Si le multumesc si celor care au simtit acest lucru

Maestre.

"Ori acel "Ce" nu va putea niciodat - ca sa ma exprim oximoronic" se va citi"Ori acel "Ce" nu va putea niciodata - ca sa ma exprim oximoronic - sa fie realizat de TA-aul actual"