M-am ȋnălţat

Nu ştiu de ce, dar primul lucru care mi-a trecut prin cap citind acest text a fost conceptul de axis mundi, întâlnit la Eliade, în studiile lui despre sacru și profan. Practic acest stâlp care se înalţă este şi axa lumii, prin intermediul ei realizându-se conexiunea dintre diferite dimensiuni ale existenţei determinate de spaţiu şi timp, dar şi legătura dintre om şi divinitate, pe calea ascensiunii. Fumul acela nu este întâmplător, fiindcă, atât prin structura lui, cât şi prin înălţare, face legătura cu cerul, arată calea şi desprinderea de materie, după ardere. Balanţa sugerează un echilibru al lumilor care se face prin sacrificiu, dar nu prin crucificare, ci prin spânzurătoare. Acest stâlp se poate gâtui, înnoda, din cauza unor frici sau obstacole, mai ales din cauza durerii, dacă nu este sublimată pe cale transcendentală. Parcă la startul cursei ascensionale am văzut şi supraomul lui Nietzsche, ca măsură a tuturor lucrurilor. Felicitări!

Acesta-i drumul, spre cer, ca fumul?

o întrebare pe care mi-am pus-o, deunăzi, într-un poem...

practic aţi oferit un răspuns codat filosofic, dar decodat de cine trebuie.

Incerca, in limita posibilitatilor mele, sa-i ajut, in contiuare, pe cei mai tineri, incurajandu-i