Note de lectură la „Cum tace un peşte” de Gorun Manolescu. Notele sunt scrise de Cornel Mărginean

Cartea lui Gorun Manolescu „Cum tace un peşte”, care continuă stilul celor scrise în cărţi anterioare (Dincolo de ironie şi ironism, Paideia, 2010, ajunsă la a treia ediţie în editura GlobeEdit, 2021, şi, mai ales, Fragmentarium: ficţionale, Fractalia, 2017), nu este o carte de luat în vacanţă. Felix Nicolau, în postfaţă, chiar ne avertizează: „stilul fragmentarist al textelor (de proză scurtă, ultramaximalistă, în cadrul cărora se propune o proză poetică, concentrată, care continuă să rămână proză şi nu, de exemplu, poem în proză) conferă expresivitate şi intensiune sporite textelor” şi ne trimite la „Preambulul” care deschide cartea. Într-adevăr, acest stil, pus în evidenţă de Valentin Cioveie într-un articol din regretata revistă Idei în Dialog, dispărută prematur, opus conceptualismului, articol care a provocat vii discuţii la vremea respectivă (2006) este preluat şi dezvoltat programatic de autor, mai ales vizavi de literatură. Acesta este „codul” acestui volum pe care îl am în faţă. Şi odată ce intri în acest cod, textele fragmentare, unul după altul, care par a nu mai avea nici o legătură între ele, se integrează perfect într-un întreg. Întreg în care teme generale precum moartea şi dragostea dar, mai ales, incomunicabilitatea şi incertitudinea în care trăim acum, revelează noi înţelesuri. Şi toate acestea augmentate de misterul unui realism fantastic dublat de o ironie a sorţii şi autoironie, ambele fascinante, un fel de întâmplări (nu din irealitatea imediată cum zicea Blecher) ci dintr-o „Realitate care este chiar Reală atât de Reală” în care suntem „tot una cu această Realitate nouă” (p. 23 a cărţii), postmodernă. Nu mai este vorba acum de acel realism fantastic balcanic, eliadesc sau al lui Mateiu Caragiale, (a se vedea şi Ion Barbu) reluat, în prezent, cu succes romanesc, de Doina Ruşti, ci de unul universal de sorginte kafkiană, actualizat de un Borges, Baudrillard, Deleuze şi alţii, atât în literatură cât şi în filosofia postmodernistă, dar, mai ales de Saramango. Este o „hibridizare strălucită” (Felix Nicolau) realizată de Gorun Manolescu. Cronica se găseşte la https://inmediasresebooks.eu/wp-content/uploads/2022/11/NOTE-DE-LECTURA-LA-CUM-TACE-MARGINEAN-1.pdf