Gorun Manolescu Iulia Militaru în dialog cu Iulia Militaru. (fragment 6)

GM: Interesantă interpretarea „bestialităţii” ca lipsită de „negativitate”, care duce la artă şi apropierea ei, volens nolens, de teologia negativă pe care Derrida o neagă. De fapt aici intervine „arhitectura”[35] de care am mai amintit. Mai mult, chiar natura inanimată, prin schimbările ei, poate genera obiecte „arhitectonice” – a se vedea sculptura de la „Babele” din Carpaţi, de exemplu. Revenind la ”bestialitatea nenegativă” dar şi la artele legate de „animalitate”, cred că ar fi extrem de util un nou dialog între noi, diferit de cel referitor la postmodernism, deconstrucţie şi altele asociate, în care să discutăm despre „conştiinţă”. Conştiinţă despre care cunoscutul psiholog, psihiatru şi neurolog Karl H. Pribram (dispărut în 2015) spunea că e o adevărată şi ultimă limită a ştiinţei peste care aceasta încearcă să treacă. Inclusiv despre “conştiinţă şi corp”, precum şi despre conştiinţa umană în raport cu cea a celorlalte animale. De fapt, trei paradigme din filozofie au marcat secolul trecut: cea a Limbajului (Wittgenstein), cea Ontologică a Fiinţei şi Fiinţării (Heidegger) şi, nu în ultimul rând, cea a Conştiinţei (Husserl). Paradigma husserliană, care pare a le include pe celelalte, este în plină desfăşurare şi acum şi bulversează comodităţile „raţiunii” iluministe. Ea a trecut din filozofie în ştiinţe. Mai ales în inteligenţa artificială, ingineria genetică, nanotehnologii. ştiinţa cogniţiei, neuroştiinţe etc., ajungând până în fizica cuantică şi subcuantică cu referire la ceea ce i se zice postumanitate Este cert că o discuţie separată şi aprofundată asupra conştiinţei depăşeşte, deocamdată, cadrul discuţiei noastre de acum. Eşti de acord s-o facem ulterior? IM: Cu dragă inimă. Dar cred că mă vei pierde ca interlocutor. Sau poate nu. Dar va trebi să-i mai invităm şi pe alţii. GM: Apropo de alţii: Ȋmi vine în minte un text lapidar al unui necunoscut care leagă, în final, implicit, “Conştiinţa” de altele, ajungând, la ceea ce numim “RAŢIUNE”. Şi o face într-un mod cu totul neaşteptat, diferit de ultra cunoscuta «Raţiune pură kantiană» (Critica Raţiunii Pure). Ȋată textul. “Ne-am închis focul interior în colivii mentale, de frică să nu fim prea "sălbatici", prea diferiți, prea liberi. Am fost învățați să ne ascundem instinctele, să ne domolim vocea interioară, să nu deranjăm. Ne-am îmblânzit atât de mult, încât am ajuns să ne temem de propria noastră putere. Dar ceea ce reprimăm nu dispare, rămâne acolo, născând frustrare, anxietate și senzația că nu suntem niciodată noi înșine! De-a lungul timpului, am observat cât de des simțim rușine față de propria noastră forță interioară. Ne temem să fim prea mult, să nu rănim, să nu fim respinși. Așa că ne ascundem puterea, o reducem la tăcere, o închidem de teamă că, dacă o lasăm liberă, nu vom mai putea fi iubiți sau acceptați. Dar energia noastră nu trebuie înăbușită - doar conștientizată, ghidată, trăită în armonie. Adevărata evoluție nu vine din negare, vine din acceptare!”. Dacă vom ajunge să-l comentăm, vom avea, garantez, nişte surprise extraordinare. END NOTE [35]Despre “arhitectură” şi “gândirea arhitecturală” am vorbit în mai multe lucrări. A se vedea „Cu privire la formarea conceptului unui produs tehnic”, Revista de Filozofie, vol. XXVII, nr. 4 (1980), pp. 508– 514; „Architectural Thinking”, Proceedings of the 16th International Congress of the History of Science, A. Scientific section, pp. 461-463, Bucharest, Romania August 26 – September 3, 1981; „Gândirea arhitecturală metodă transdisciplinară”, Revista de Filozofie, vol. XXVIII, nr. 5 (1981), pp. 802–812; „Architectural thinking and some aspects of technical creativity”, Human Systems Management, nr. 4 (1984), pp. 226–228; „Architectural Modelling Approach By Means Of Categories And Functors”, Noesis, Vol XXVI (2001), pp. 79–94; „Qualia Implied In An Architectural Thinking Process”, Noetic Journal, Vol. 3, No 3, July (2002), pp. 259–267; „Considerații asupra noțiunilor de ‘arhitectură’, ‘proces arhitectural’, ‘qualia arhitecturală’ ”, Noema, Vol. I (2002), pp. 98-105.