1. Postmodernitate versus Postmodernism

Text publicat anterior: 0. Motivație: http://www.agonia.ro/index.php/essay/161333/index.html AUTORUL: Domnule redactor, aș vrea sa va trimit o lucrare. REDACORUL: Cine te oprește? A: Eu! R: De ce? A: N-am scris-o încă. R: Atunci, scrie-o! A: Dar poate că n-ar trebui să fie scrisă [1] și, cu atât mai puțin, tipărită. R: De ce? A: Pentru că ea oricum - virtual - există. Și orice virtualitate este o realitate. Fie că este un original sau o copie [2] (\"simulacru\" [3]). R:…..?! A: Îmi permiteți să continuu? R: Bineînțeles, eu de ce sunt aici? A: Sau, suprema îngăduință - din partea Dvs. și a eventualilor cititori - poate ar fi suficient să prezint numai \"concluziile\"? R: Atunci scrie \"concluziile\" !. A: Da, dar în acest caz, amploarea lor ar depăși orice lucrare care s-ar fi scris vre-o dată. R: Nu înțeleg. A: Să vă explic! Concluziile ar urma să fie împănate cu \"cuvinte cheie\" [4]. R: Ei și? A: Ar rezulta astfel un hyper-text. R: Și ce e rău în asta? A: Ar rezulta un hyper-text care să conțină trimiteri la o mulțime - poate infinită, dar numărabilă - de web-uri, eventual semantice, care la rândul lor, ar trimite la alte web-uri (semantice sau nu) care, la rândul lor - cele semantice - ar poseda o / (un simulacru de)Ontologie \"specifică\"[5] … R: Stai! Nu mai înțeleg nimic! A: Uitați-vă la notele de subsol ale dialogului nostru! …………………………………………… R: M-am uitat. Da, acum m-am lămurit într-o oarecare măsură… Si? A: În acest caz și notele de subsol ar urma să fie excluse prin \"trimiterile\" din hyper-text. R: Începe să devină interesant! A: Nu-i așa? Un hyper-text în cadrul căruia \"cuvântul cheie\" cel mai folosit să reprezinte punctul de vedere prin prisma căruia se structurează, într-o maniera top-down, întregul discurs al \"concluziilor\". R: Extraordinar! A: Și, evident, o altă \"lucrare-concluzii\" ar putea sa utilizeze același fond de \"cuvinte cheie\" dar, in acest caz, \"cuvântul cheie\" cel mai semnificativ - identificat prin frecvență sau în alt mod - ar fi altul, reprezentând astfel un nou punct de vedere, complementar… R: Fantastic! A: Nu-i așa? Să scriu lucrarea? R: Despre ce? A: Despre ce am povestit mai sus. R: Nu! Categoric nu! A: De ce? R: E prea frumoasă și interesantă. Daca o scrii, o strici! Las-o sa rămână virtuală, pentru că ea - oricum - există! EPILOG Și totuși, autorul a început să scrie povestirea, pe parcurs pierzându-se, el însuși, in ea, devenind astfel o ființă virtuală. Sau o \"conștiință fără corp\"[6]. Texte care urmeaza: 2. Este Realitatea o Târfă?: http://www.agonia.ro/index. Php /essay /161334/index.html 3. Este Existenta reala? - Context cultural european-occidental si Budismul _____________________ [1] Cf. Gilles Deleuze (Deleuze, Diferența și Repetiție, ed. Babel 1995). [2] Cu aluzie a lui Deleuze la Borges, atunci când, acesta din urmă, spune: \"Textul lui Cervantes și textul lui Pierre Menard (autor fictiv, inventat de Borges, care ar fi scris și el un \'Don Quijote\' n.n. G.M) sunt veritabil identice, dar al doilea este infinit mai bogat…\" și astfel, inversând lucrurile, textul lui Menard este considerat drept original, în timp ce textul lui Cervantes devine copie (Delleuze, op. cit.). [3] A se vedea conceptul de \"simulacru\" la care este forțat, de coerența discursului sau, sa ajunga Jean Baudrillard (Baudillard, Simulacra and Simulation, University of Michingan Press, 1994). [4] Asta n-o mai spune Delleuze ci Derrida, dși nu explicit ci drept o consecință a \"Deconstructivismului\" pe care el îl promovează (a se vedea, de exemplu, Jaques Derrida, The Structuralist Controversy, The Johns Hopkins University Press 1972). [5] De exemplu, un web semantic care se ocupa de geometrie, ar avea drept \"ontologie\" un set de definiții pentru ce se înțelege prin \"linii paralele\" (axioma pentru diverse tipuri de geometrii), \"triunghi\" (dreptunghic, isoscel, echilateral…), \"dreptunghi\" (incluzând și \"patratul\"), etc.. Mai complicate sunt web-urile semantice care au la bază o anumită \"paradigmă\" in sens khunian: consensul unui grup de oameni - comunitate știintifică sau de altă natură - oameni angajați într-o activitate de cooperare care produce, printre alte lucruri, teorii științifice, dar nu numai (ei pot produce și alte tipuri de artifacte, mai mult sau mai putin abstracte / concrete, cum sunt cele produse, de exemplu, de comunitățile inginerești de diverse specialități). [6] A se vedea, de exemplu, (Adrian Mihalache, \'Ciber-Conștiința: o identitate fara corp\', NOEMA, vol. 1, nr. 1, 2002). Texte care au urmat: 2. Este Realitatea o Târfă?: http://www.agonia.ro/index. Php /essay /161334/index.html 3. Este Existenta reala? - Context cultural european-occidental si Budismul: http://www.agonia.ro/index.php/essay/161834/index.html 4. Marșul triumfal (peste limite) al Empirismului pozitivist: Fizica cuantică, Logicile paraconsistent, Tehnoștiința și Postumanismul (Partea I-a) http://www.agonia.ro/index.php/essay/164051/index.html REACÞII APÃRUTE ÎN \'EGOPHOBIA\' LA ACEST TEXT P. F. (nu a vrut să i se facă public numele). În legătură cu \"O Poveste Postmodernistă\" (EPH #3): 1. Începeți textul vorbind despre o lucrare. Din epilog aflăm ca este vorba despre o povestire. Aș fi preferat ca precizarea să fi fost făcută la început ; termenul de \" lucrare \" este mult mai general modificând oarecum perspectiva. Este drept ca apariția Redactorului ne dă unele indicații dar nu siguranță. Cred că faptul că este vorba de o operă literară de dimensiune mijlocie este important. 2. Primul paragraf este centrat pe legătura dintre virtualitate și realitate culminând cu \" bomba \" : orice virtualitate este o realitate. Mi se pare puțin cam vag : mergând la textul lui Deleuze (și îndemnat de citarea făcută) regăsesc ceva mult mai specific \" virtualul ca virtual are o realitate deplină\". Îmi aduc aminte că am fost perfect de acord cu această formulare deși , în general, cartea lui Deleuze nu mi-a plăcut. Mai departe (în Deleuze) găsim și \"virtualul se opune actualului și nu realului \". Așa că opera se găsește în capul Autorului ca ceva potențial eventual la nivelul la care Michelangelo vedea pe Moise în blocul de marmură sau cum fluturele este potențial în larvă. Pare oarecum ciudat ca Redactorul nu amintește aceste lucruri fiind , în general, un om pragmatic (prin definiție) interesat de \" actual\" (text scris) și nu de virtual. De altfel pe tot parcursul textului Redactorul este foarte cuminte (poate Autorul este prea celebru)? 3. Lămurirea virtualului este importantă și pentru că Autorul si Redactorul sunt virtuali (poate chiar mai mult - sunt personaje). Problema personajului vizavi de realism este mult studiată și nu mai insist. Situația devine cu atât mai interesantă cu cât ,in epilog, apare un nou personaj care știe ce a făcut Autorul în continuare. Ce statut de realitate are acest personaj? 4. Asupra cuvântului \"cheie \" păstrez amintirea unui roman de John Barth (unul din puținii postmoderni pe care i-am citit). Cheia este chiar la început și este mai mult o \"punere în abis\", un rezumat, care va fi dezvoltat ( așa cum , hypertextual, chiar autorul ne previne ). Este acesta sensul în care folosiți termenul \"cheie\" ? 5. În general povestirile nu au concluzii (daca nu sunt ,de exemplu, polițiste). De fapt literatura nu are concluzii (altfel căzând în pedantism și didacticism). Deci publicarea concluziilor înseamnă, oarecum, ieșirea din literatura și intrarea în interpretare. 6. Nu sunt convins de cardinalul web-urilor ; de altfel am încercat odată să calculez acest cardinal pentru Biblioteca lui Borges dar nu am ajuns la o concluzie. 7. Daca fiecare text are nevoie de o explicație care este tot un text atunci cădem evident în regresul infinit (ca si regresul cauzelor). Din fericire acest regres este oprit rapid de \"impresia\" înțelegerii sau de oboseala căutării. 8. Despre rătăcirea în text (autor sau cititor) s-a vorbit mult ; a se vedea și problema labirintului sau a paginii albe. Ea s-ar putea interpreta în multe feluri care să nu afecteze dibăcia Autorului (oarecum contestată de Redactor spre final). Ar mai fi multe de spus . Va mulțumesc pentru că mi-ați dat prilejul să mă gândesc la lucruri așa de interesante. Adrian Ioniță Comentariu (parodie) la \"O Poveste Postmodernistă\" de Gorun Manolescu: Autorul: D-le Redactor ași vrea să vă trimit o lucrare. Redactorul: Cine te oprește ? A: D-voastră. R: Eu? A: Da. R: Glumești ! A: Nu. R: Atunci nu o trimite. A: Va mulțumesc. R: Pentru puțin. A: Încă ceva. R: Da? A: Dar dacă apare? R: Ce ? A: Lucrarea. R: Lucrarea cui? A: Lucrarea mea. R: More power to you son. A: Deci ați publicat-o. R: ? A N-ați publicat-o ? R: ? A: Trebuie să cred deci, că nu vă interesează? R: Am zis eu asta? A: Nu. R: Atunci? A: Deci va interesează! R: Nu. A: Dar nu ați văzut lucrarea. R: Ba da. A: Dar nu v-am trimis-o. R: Ba da. A: ? R: Te cheamă Gorun? A: Da , cum de ați aflat? R: Manolescu ? A: Exact, ce surpriză! R: Păi vezi! A: Da. R: Ce vezi ? A: Aaaa, am uitat... *****