Iubita de toamnă

Las umbra să muște din ceață, Și frigul să treacă de oase, Să fug după tine cu crengi îngândurate-n spate, Să ard bruma prin gene și unghii, Convins de oameni să mă-nsor! O geană de vânt și miros. Mă prefac și mor o viață de om. Ceasul însuflețit de ochi și cucul, tresar, De pe poteca de piatră, ierboasă, Se văd firele vieții tale . Tu stai ascunsă într-o casă de ceară. Să sper că sinceritatea târzie o încălzește, e în van. Mai bine învăț să pictez și să dorm, Să vii să mă trezești de subsuoară, Să m-arunci în suflet ca p-un tremor.