Mandache George Ciprian

Când prin poarta exilării trece hoarda de uitați fumigena stinge văzul luminatei zări carnale ce tot scuipă-n aer, scuipă doar mesaje-artizanale cei ce trec prin poarta 'naltă uita numele

S-a trezit ciumegul fum, s-a trezit el din tutun și-a intrat în cine nu-l vrea. ”Cancer tuturor!”, a zis. S-a trezit societatea și-a intrat in cine n-o vrea.

Când Steaua peste loc apare și împinge raza-și printre tot, Lumina vizibil face totul, doar acum se vede Tot. Pomii șubrezi, morți și vii păzesc doar Râul vieții, iar Lumina îi

Lumea e gri, totul e mizerie, tristețea lipsei luxului distrus omoară orice urmă de umanitate... În locuințele dărăpănate încă se mai găsesc urme de viață, familii unite, nefericite... Tata

Sângele-i pulsează violet în creastă, spiritu-i suflă violent un suflu gol și nesemnat, ne-nsemnat. Trage-n cap vrei trei cartușe, spiritu-i suflă-n păr în cădere...

Dispari în cerul tău profund, îndurerat în traversarea ta spre noua dimensiune... Zbori și cazi, te rog, în ochi, în ochiul bunei disperări eterne, în umbra marelui malefic soț, soț al

Amorțit de-o durere nesimțită îmi refuz soarta schimbată, aura mi-e îmbătată, frecvența-i negativă, doar rău sortită nesimțită...

- Căpitane! Căpitane! Pierdem iar controlul navei! Căpitane! Ce ne facem? Am trecut nivelul trei, se rupe nava în viteză, gravitația ne trage spre planeta ast\' ciudată, spre

Fără lacrimi... teorie... doar fragmente de pustiu, bucățele de speranță, rupte din mizerabila viață, din iubire, nebunie, din sperare, vise rupte. Ideal... doar teorie ce nu există în iubire.

Moale se transpune viața-ți în real, neglijența taie focul corupt, egoismul te teleportează, te reîncarnează... s-a schimbat...

Trece Mara cu Ion spre ”Moara cu noroc” printre sălcii, printre stuf să-l salute pe Manole dar în drum iată surpriză: Ion iar se-ndrăgostește. Uită de-Ana, de Florica, uită satul său natal căci

Se trece-n absolutul mărului viermat, auzi iar treacătul citatului citat al vieții-mpodobite cu negre stele sângerii, aleargă-n fundul verde-al labirintului grădinii. Unde sunt merele de aur?

Se șterge curatul cu murdara cârpă de pantofi, înnegrită... se înnegrește... Luminatul stinge becul, suflă-n lumânare suflă-n inimă... se stinge... Filosoful rupe cartea, își aruncă

Visul doare și-n picioare și pe jos m-am ghemuit când în mare-o trecătoare a privit, a trebuit. ”Zi ce vrei și zi ce-mi ceri, o dorință-i împlinită!” Dar se joacă? Să îmi placă? Să-mi doresc lumea

Vino-n lumea mea meschină și-mpăiată și-njurată. Adâncește-te în lumea mea. Treci în zarea mea abstractă și jucată și-ntristată. Privește spre zarea mea. Cobori încet în grota mea și

Ceva pute dulce-n aer, dar se trece de putoare și apoi ieșim pe jos, doar pentru-a manca un os. Și noi mergem, coborâm, dosul face doar Bum! Bum! dar apoi greșit călcăm și pe frunte ne

Într-un text frecvențial Al cuvintelor interne Luminatul vă pătează Sufletul cu-n fosfor dulce. Când un tremur vă cuprinde Și emoția prin ochi naște, Aura-nconjurătoare Se propagă-n

Într-un freamăt mult prea dulce Limba sufer-o decepție Și se-mbină trei senzații... Astfel se destăinuie ghețarii. Într-o stare primitivă Se revine în primordiu Și-o plăcere prea

Când copacul plâns o noapte Stă-nclinat de-atâtea lacrimi înghețate E timpul ieșirii, E timpul alinării. Și când sufli peste lacrimi Și îl scuturi de negreală Fericirea se destramă Și te

În ascunziș tăcerea moare, Deasupra-ți înflorește-o floare. Iar cand patima te-apasă Floarea moare.. Iar e toamna în sufletu-ți pervers Vântul bate... Și te suflă jos din mers Și te bate și te

În castelul bântuit Cu soldați înaripați Vezi turnul îndoit Iar în zare doar Carpați. Cetele de mii de fiare alergând în negura pădurii, Căutand în nesfârsire soarta lor necunoscută, Cetele

Teroarea alegerii unei căi roade spiritul, elimină totul, într-un final ridică mortul trimițându-l în adânci văi. Teroarea alegerii unei căi aduce nebunie, necroza rațiunii, călăuzește spre

În jur totul este scrum, Trece totul ca un vis, Pe-un nor plutește tot ce-i trist Și-ngheață totul într-un fum. În lacul limpede reflectă Tot ce e sus, tot ce e jos, Și cel ce caută, o

Într-o clipă tot dispare, Tot ce-i sacru e uitat, Tot ce-i scris e șters treptat, O idee nu rămâne, atunci când totul moare. Toată munca-ndurerată De-ntuneric spulberată, De