Mahok Valeria

Prin ninsoarea abundentă, Trec capete îmblănite, Vesele pline de fală, Sfidând cele dezgolite; Mute și de vânt zbârlite, În gulere petecite, De sărăcia din stradă, Și de gerul de

Ghemotoc viu, cu puf auriu, Galben ca de păpădie, Rătăcit în iarba înaltă, Plânge și tot piuie, Urechile-mi țiuie. Mama cloșcă și-ai lui frați, În grădină sunt plecați, Iar el mic în iarba

Un arici, pogonici Se trezi lovit de-un pici, Cu o pălmuță peste țepe. - Cine vrea să mă îndrepte ? Întrebă micul arici, Că eu n-am făcut nimic, - Piciule, tu ai un plici ? - Hai, lasă plânsul

Cugetare Mamelor! Învățați-vă copiii abecedarul credinței, Ca să aibă sprijin în ceasul suferinței.

Patul Patul, martorul iubirii Și-al amorului nebun, Patul, locul unde trupul, Când se-ntinde, Peste el este stăpân. Patul, martor des al crimei Și-al nebunului incest, Patul, mobilă în

Colindă Din visul armoniei sfinte Maria a născut Pentru a lumii mântuire Pe Isus pruncul sfânt. Pe cer o stea a răsărit În calea magilor Și spre locașul sfânt pornind Minunea au

Femeie, Fără universul tău, Pământul tot ar fi un hău, Fără trecut sau viitor, Fără culoare sau ecou.

Scuza Cât vom fi de siluete, Iubărețe sau cochete Și mari pe un piedestal, Toate avem decepți-n viață, La fel ca cele grăsuțe Fără de eforturi mari, Căci bărbații, copii lacomi Sunt sugari

Epigramiștii Toți suntem epigramiști, Dar cu diferență mare, Unii scriu materiale, Alții fac fapte reale.

Adevărul, pe drumul pribegiei A întâlnit luxoasa minciună Ce l-a privit ironic zicând: -Tot n-ai capitulat ? Măi amărâtule ! Nu vezi, că eu în lume Și-n țară sunt

Fulguleț feciorul iernii Cojocul și-a scuturat Și-a început din cer să cadă Neaua albă peste sat. Ninge, ninge minunat ! Strigau veseli toți copiii. Sus din cerul de clăbuci, A-nceput să

Autoconsolare Dacă n-aș fi criticată, Aș fi o ființă mată Și în seamă neluată.

Florile sunt poeziile pământului, păsările, poeziile cerului, Muzica este legătura de chei fermecate, cu care se deschid ușile universului sufletesc. Toate aceste minunății pământești la un

Colindă Coboară lin din cerul sfânt Alai de îngeri pe pământ, Pe cetini verzi de nea albite Să aducă o veste pe pământ. Că în staulul sărăcăcios, S-a născut pruncul Sfânt Cristos Și toți

Fugi de mine galopând Iubire, floare de Nu-mă-uita, Minune sfântă pe pământ, Aștept prea multe de la tine. Între orizonturi romantice Și absențe de durere pline, N-am decât să mă închin Și să

Fericire Îți sărut pașii la venire Și a pieptului Înfuriată zvâcnire. Îți sărut aburul vorbelor, Ce graiu-ți sufocă Și mă lipesc de inima ta Fericire dorită. Mă las inundată De

Macii Florile coapte - prin lanuri bălaie macii zâmbesc viu, împletind iar amintiri, cânt o romanță. 08-08-2007

Nărav Năravule ! Mă ard Privirile tale devoratoare Aruncate, pe a mea goliciune, Căutându-mi defecte, Comparate cu ale altor femei, Naravule! Iar din gură

Oxigenează flacăra iubirii, din catedrala sufletului tău și nu o lăsa ucisă de răutatea celor interesați, ca să nu regreți mai târziu vârsta promisă în anii tinereții.