Poezie

Vântule

1 min lectură·16 februarie 2004

Mediu

Vântule

Vântule! Când tu bați lin,

Săruți fruntea florilor,

Porți zborul albinelor,

Fluturi părul fetelor,

Și poalele fustelor,

În vârtejul horelor.

Dar când te-ntețești mai tare,

Apleci floarea câmpului

Și aduci din depărtare

Frunza și murmurul codrului.

Vântule! Când furia te cuprinde,

Trântești porți și trântești geamuri,

Iei în zbor tot ce poți duce,

Și faci omul să se-ascundă,

Pomilor le rupi din ramuri.

Vântule! Tu porți în zbor,

Pe aripa ta imensă,

Păsările cerului, murmurul pământului,

Și izbânda visurilor omului.

Și cu toate câte faci ,

Bune, rele, vântule ,

Fără tine nu au farmec ,

Parcă anotimpurile.

De-ai avea grai să vorbești,

Pe unde străbați pământul,

Câte? N-ai avea a spune?

Și ar mai fi cineva oare?

Să te-n treacă-n asta lume 17 –05-1989:

001.505

Mahok Valeria. “Vântule.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mahok-valeria/poezie/63418/vantule

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.