Poezie

Fărâmă de nimic

1 min lectură·25 iunie 2007

Mediu

Fărâmă de nimic

Cu fața la altarul cerului mă-nchin,

Căci nu știu ce taine

Dincolo de el ascunde,

Tu, Doamne ! De ești al meu stăpân

Mă îmbarcă pe a ta corabie.

Mă simt, fărâmă de nimic

În universul tău misterios

Și infinit de mare,

Mă întreb, ce rol are

Al meu destin ?

În teancul tău

De suflete rătăcitoare.

Căci mi-ai dat minte să gândesc,

Dar vai ! Ce minte scurtă,

Care m-ajută să trăiesc

Și să-mi învârt destinul

În juru-mi pe orbită.

Și, Doamne ! Cum să nu doresc

Să știu, în infinitu-ți univers

Viața mea și-a celorlalți,

Oare la ce ajută. ?

Cu fața la altarul cerului mă-nchin,

Fărâmă de țărână și nimic ce sunt,

Þie, Doamne, de ești al meu stăpân

Îți mulțumesc acum, cât mai am timp.

Până al meu pământ voi părăsi

Știu ce am fost, dar nu și ce voi fi,

Decât că sunt un suflet rătăcit,

Fărâmă de țărână și nimic,

Ca toate celelalte, dar exist.

27-01-–2004

001.708

Mahok Valeria. “Fărâmă de nimic.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mahok-valeria/poezie/1733110/farama-de-nimic

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.