Poezie
Capriciile soartei...
2 min lectură·
Mediu
Capriciile soartei...
Te ascultam cu ochii umezi de fericire,
Când mă țineai la pieptul tău cândva,
Ca pe un talisman de aur veritabil,
Tu îmi șopteai timid și tandru
Că mă iubești ca nimeni altul
Și în veci voi fi a ta,
Ca Julieta lui Romeo,
Icoană sfântă în artă.
În jurul meu atunci totul cânta,
Ca strunele iubirii atinse de arcușul viu,
Când viața o feerie îmi părea,
În brațele timpului darnic,
Capriciul soartei mă înșela amarnic,
Lăsându-mi zestrea mărilor de lacrimi
Și gustul sării amare din pustiu.
Dar toate au fost cândva,
Acum e altfel.
19-12-2018
Capriciile soartei...
Variantă :
Îți savuram patetic iubirea,
Din gesturi și cuvinte,
Așezate frumos ca florile pe ram,
Stelele nopților senine număram,
Cu ochii umezi de fericire,
Ca un copil naiv eram, cuminte,
Când viața sub Oda bucuriei petreceam.
La pieptul tău mărinimos,
Eram o jucărie nouă,
Mult prea râvnită pe atunci,
Ce n-o doreai pierdută,
Ca toate celelalte din trecut.
Când steaua fericirii darnic mă dezmierda
Și îmi cânta pe strunele inimii frumos
Ca Zeii artei în Olimp,
Soarta capricioasă m-a înșelat amarnic,
Lăsându-mă să mă înec în lacrimi
Și prețul fericirii cu adevărat să-l simt.
Dar toate au fost cândva,
Acum e altfel.
19-12-2018
00943
0