Poezie

Glasul conștiinței...

1 min lectură·2 decembrie 2018

Mediu

Doamne, te-am sfidat atât de mult,

Cum sfidează tămâia dracii fără de astâmpăr,

Crâmpeiul tinereții mele atât a priceput,

Timp bântuit patetic

De jocul adrenalinei dezmățate.

Dar nu te-ai răzbunat pe mine,

Ca scorpionii ațâțați de nedreptate,

Așa cum poate ar fi trebuit,

Ci mai trezit latent din zăpăceala ateistă,

Ridicându-mi vectorii conștiinței,

Din starea amorțită și stupidă,

Ca să pricep sensul vieții înțelepte,

Fericirea spirituală,

Fără meteahnă, fără ispită.

Doamne, acum îți mulțumesc!

M-ai deșteptat la timp…

Chiar și în al nouălea ceas

Pentru mine nu-i prea târziu,

Ajută-mă să te iubesc,

Așa cum Tu pe mine mă iubești,

Raiul Tău e tot ce-mi doresc.

Deși nu te-am văzut decât în vise,

Doamne, eu te-am simțit mereu aproape.

Crezând în Tine, știu că-mi va fi bine,

Divinitatea ta fără egal pe nimeni n-a trădat,

Să se afle și de la mine.

30-11-2018

001.025

Mahok Valeria. “Glasul conștiinței....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mahok-valeria/poezie/14133894/glasul-constiintei

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.