Poezie

Pandantive vii...

de ziua îndrăgostiților...

1 min lectură·13 februarie 2018

Mediu

Pandantive vii...

Când luna vălul de mătase își scutura,

Pe toată valea răpusă de tăcere,

Îmbrobodiți în scutecul iubirii,

Vrăjile nopții pe drumuri ne purtau,

Sfidând statura lunii pline.

Și mânâ în mână colindam păduri, câmpii virgine,

Botezate de mirul florilor alese enigmatic,

Descântați de spiritul divin și singuratic,

Ne înfrățeam cu cerbul mândru și ciuta săltăreață,

Când veverițele se speriau de șoapta noastră,

De orice foșnet viu din lumea lor măreță.

Ce înalt era focul, ce-l ațâța-i voios,

Cu cetină de brad sfidând bolta crească și pădurea,

Mă răsfățai cu glume și gesturi copilărești,

Ca amintirii noastre să nu-i știrbim statura,

Când pipa fericirii noi amândoi scrumam.

Potcoava găsită, acum e mărturia.

Și toată valea era atunci a noastră,

Chiar și când ceața dimineții pe umeri ne cădea,

Cine, era ca noi în libertatea sfântă, neînțârcată ?

Cine, se mai iubea ca noi la glezne de izvoare?

Sfințind iubirea îmbăiată în concert de greieri,

Cine se înfiora în marea înrourată, verde ?

Când ochii lumii lacomi, ne pândeau.

O, sfântă iubire! Ce mințile omului tulburi fără vrere,

Să nu slăbești centura celor ce-ți prețuiesc esența adevărată,

Ești toată bogăția pământească,

Fără tine, viața omenirii va fi moartă.

12-02-2018

001.083

Mahok Valeria. “Pandantive vii....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mahok-valeria/poezie/14120532/pandantive-vii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.