Magu Lazar

Căldura Acuză amețeli și frisoane Și danseză imponderabilă În ringul amiezii. Soarele Întinde spre noi o mână de foc, Incendiază copacii Și vrea ca amintire a verii O fotografie

ÞÃRI ȘI CONTINENTE Pământul, Împărtășind aceleași convingeri Cu G.Galilei și Copernic, A fost și el canonizat pe rug. A fost acuzat De plimbări heliocentrice De mână cu Luna... A fost

Curățenia de primăvară Urmează acum să facem curat; Vom fi atenți la destine, sentimente și vise! După atâta derivă și corăbii ucise Va trebui să scoatem tristețea din lucruri ... Ochiule,

Pe deasupra stânii, mână vântul turme și pe zare lasă tragicele urme... Plin de sânge, plânge fluierul de fag, însoțind departe un cioban pribeag. Flutură pădurea lunga ei năframă, buciumul

Noapte în Apuseni Ce înrudiri secrete mesecenii păstrează Cu stelele înalte, cu albele tării? Lumini subțiri înalță în noapte și amiază, Când te aștept și-n taină te mustru că nu vii. Dar

Ca un înger de hârtie, peste zare, chipul mamei, dintr-o umbră colilie, strălucește-n geamul toamnei. E la fel de obosită ca și în copilărie ... Poart-o haină ponosită și-are-un drum la

Culoare și sunet Și parcă din adâncuri și parcă din înalt Suflarea primăverii răzbate peste lume, Se prăbușește în cătune Și viața se zidește în veacul celălalt. Glisăm acum cu toții spre

Peisaj de toamnă Ca o perdea de fum, lumina toamnei Acoperă durerile Planetei; Negociem deschiderea anchetei: „De ce s-a sinucis Manușa Doamnei?” Pirmidale jocuri leagă vântul La colțuri

Tăcere albastră Deasupra noastră, Doamne, e un Pământ albastru Și îngerii scot apă pentru spălat din nori... Găleata se răstoarnă și cade uneori Și ploi diluviene acopăr vechiul

Accente de primăvară Mai pune-o mână dinamită-n muguri Și-n fiecare mierlă-i o vioară. Trezorerii de aur și de ceară Albinele înalță în amurguri. Pe sub grădini ard focuri mari în

NINSOARE DINÃUNTRU Peste caiși, acuma, ninge din tulpină, Ca dintr-o iarnă nouă, ascunsă în grădină, Ca dintr-o poză veche, găsită de-un copil, Pe care scrie: „Iarnă în luna lui

Copacul crescut din pivniță Un pom ciudat din pivniță crescuse... Ușa găsi și treptele să urce, Părea un Christ agonizând pe-o cruce, Cu brațele lipsindu-I, parcă smulse. În loc de ramuri,

Înfrățire E-un fel de înfrățire eternă și curată Această primăvară surprinsă în culori... Coboară luna-n ramuri și soarele în flori, Iar cerul e o navă de valuri răsturnată. Sunt legile

Simfonie Există, cred, un dirijor celest, Ce-o grea orchestră pentru noi adună: Tunet, tumult, vibrare și furtună Și susurul izvorului acest. Se țin concerte mari în largul ploii Și în

Învolburare De unde vii, femeie tânără Cu genunchi ageri de caolin Să imaculezi îndelung Tăcerea și visul? Eșantioane de parfum și lumină Lași în urma ta Pe aleea cetății. Salcâmii

Chirurgie Ca niște stânci căzute de pe creastă, Ca niște arbori doborâți de vânt, O mână ne împinge spre mormânt, Lovindu-ne stăruitor în coastă. Suntem cârceii piciorului divin Ce umblă

Degetele tale, Subțiri ca niște creioane, Rescriu istoria clipei. Caligrafia lor, mângâindu-mi obrajii, Pune ordine-n lucruri. Pe cărări de tăceri și de frunze Mărșăluiesc căprioarele