Magdalena Dale

Un haiku care are multe de spus.

Firimituri puține și un kireji care te face să te oprești o clipă apoi aceeași toamnă îmbracă câțiva trecători și păsările cu mantia ei rece. Dar firimiturile sunt și ele puține ca și trecătorii, deoarece este prea rece. Nu mai este mantia călduroasă a verii care să îmbrace sufletul și să inspire trilurile păsărilor, ci mantia rece a anotimpului când totul apune, atât în natură cât și în sufletul omului în pragul iernii sale. Această stingere este sugerată de firimituri și de câțiva trecători. Poza accentuează și ea declinul prin fruzele care și-au schimbat culoarea, prin creanga fără frunze pe care stă pasărea. Eu cred că aici putem enumera câteva categorii estetice specifice haiku-ului: Sabi (tristețe a singurătății,acceptare a timpului autodistrugător) Wabi(frumusețe austeră, melancolie, dezolare)Yugen(misterul singurătății, al însingurării) și Karumi (simplitate adâncă a formei literare, naturalețe, eleganță).

Magdalena Dale

Domnule Tomescu,

Dacă nu ar fi fost ultimul vers, care de altfel mie îmi place, aș fi spus că este un haiku.

Eu cred că observarea naturii și încercarea de a transpune un moment irepetabil în cuvinte frumoase este echivalentul pictării unui tablou. Și acest \"exercițiu\" al minții și al sufletului aduce calitate vieții cotidiene.

Magdalena Dale

Ne bucurăm dacă ți-au plăcut poemele noastre. Este meritul Biei că a găsit poze care să exprime frumusețe și puritate.

Pe cărările plutitoare ale vieții din lacul cu lotuși două păsări șoptesc cuvinte ce devin flori iar lângă ele un boboc se înalță cu promisiunea unei flori târzii dar cu atât mai frumoasă.


Magdalena Dale

Foarte frumos poem tanka!

Prin ceață abia deslușesc chipul copacilor doborâți…
Copacii sunt asimilați în lirica niponă și nu numai cu ființa umană. Securea aici poate să fie securea timpului neîndurătoare și implacabilă. Ceața este ceea ce ne înconjoară. Nu mai avem timp să privim, ceața obligațiilor cotidiene acoperă totul și totuși aici poeta a găsit răgaz să asculte și din sunetele i-au inspirat acest minunat poem. Zorii sunt peste crengile desfrunzite. Ciclul vieții. Ceva răsare în timp ce altceva se sfârșește.

Sugestivă este și imaginea. Grămada aceea de butuci este ciclul încheiat, dar cum totul se transformă se trece spre o nouă ipostază a copacilor doborâți. Ei pier dar lasă în urma lor căldura focului din inima lor…

Îmi place să călătoresc, să cunosc planeta albastră care îmi este gazdă. Acum, această călătorie virtuală a avut o semnificație aparte deoarece fiecare imagine, oraș a fost filtrat prin sensibilitatea poeților, oamenilor obișnuiți să vadă frumusețea ascunsă a lucrurilor.

Toate imaginile sunt frumoase ca și cuvintele ce le sporește farmecul și te poartă în lumea visului.

Totuși pentru muzicalitatea cuvântului azi port cu mine versurile care însoțesc Miramas, respirând căderea toamnei prin aerul de miere, în tăcere, având în buzunare doar mistralul.

Felicitări Cristinei Rusu pentru inițiativă și mulțumiri tuturor celor care mi-au prilejuit această minunată călătorie virtuală.

Domnule Matzota,

Vă rog să mă scuzați, dar cu toate ca ideea este frumoasă, pot să spun că dumneavoastră cu aceste două tristihuri ați ucis…. haiku-ul. Nu este vorba ca nu este un haiku convențional care să respecte regula 5-7-5, dar nu are nimic din valorile estetice specifice haiku-ului.

Nu știu cât sunteți de familiarizat cu estetica haiku-ului, dar ceea ce m-a frapat în primul rând la dumneavoastră este acest titlu Și iar am ucis…. Nu prea se potrivește spiritului nipon care trebuie să fie în armonie cu natura. Desigur se întâmplă multe tragedii in natură, dar ele trebuie doar sugerate. Puterea de sugestie și de reflecție contează foarte mult într-un haiku.

Ultimul tristih are sugestie în primul vers pușca fumegândă. Asta presupune că ea tocmai a fost folosită și s-a întâmplat o tragedie. Câinele în schimb este vesel. Aici aveți contrast și sugestie, dar nu aveți niciun kigo (referire sezonală). Să presupunem că este un haiku în formă liberă. În cazul acesta vă propun următoarea variantă:

Pușca fumegând…
doar câinele alergând
tot mai vesel

Dumneavoastră după primul vers ați pus punct. În lirica de inspirație niponă nu se pune punct, deoarece la ei nu există punctul ca semn de punctuație. M-am oprit la al doilea tristih deoarece primul vers suferează și are un contrast puternic. Viața așa cum este ea, pentru unii sfârșitul pentru ceilalți viața merge mai departe de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

În primul tristih spuneți totul pe față, fără să sugerați nimic. Orice haiku după ce este citit trebuie să-i pună cititorului întrebări ascunse în sensuri diverse. Eu când citesc un haiku mă întreb ce a vrut să-mi transmită autorul cu această observație asupra naturii. Atunci are valoare un haiku. El nu este o simplă constatare. Pleacă de la o observație și se leagă de ceva mult mai profund. Vă rog să mă scuzați, poate nu reușesc eu să mă fac prea bine înțeleasă cu ceea ce vreau să spun.

Multe informații despre cum se scrie haiku (în eventualitate în care vă place acest gen de poem) le găsiți căutând cu google. Veți găsi foarte multe în engleză dar înțeleg că pentru dumneavoastră nu este o problemă. Veți găsi și lecții de haiku pe internet, evident tot în engleză.

Lumea internațională a haiku-ului nu este foarte mare. El este promovat în special în U.S.A. unde se predă chiar în școli. M-am întors de curând din U.S.A. și pot să vă spun că am fost uimită de importanța pe care o dau ei haiku-ului, considerându-l un modus vivendi, cum de altfel este și pentru mine.

Sper că nu v-am supărat cu aceste rânduri. Am intervenit doar din dorința de a nu se înțelege greșit: că orice cuvinte scrise sub formă de tristih pot fi considerate haiku.

Cu prietenie,
Magdalena Dale

Frumusețea unui haiku stă tocmai în multiplele interpretări pe care le poate avea. La cenaclu SRH tocmai asta am învățat, cu cat un haiku are mai multe interpretări cu atât este mai bun.

Kigo este clar formulat, fiind vremea culesului de vie. Băiatul paznicului este obișnuit să se joace în timp ce tatăl său păzește via, dar nu are voie să se atingă de struguri, dar el ca orice copil păstrează în sufletul lui vie speranța că într-o zi va gusta din struguri. Acum când rodul viei este deja în coșuri, copilul își vede năruită această speranța.
Poate un wabi sabi, o frumusețe neîmplinită a lucrurilor, sau poate doar wabi (melancolie, dezolare). Dacă ar fi să enunțăm categoriile estetice ale haiku-ului cred că acestui haiku se încadrează și la ryuko (efemeritate) deoarece rodul viei este ceva trecător.

Este un contrast aici între rodul viei împlinit și copilul care începe să cunoască viața. Ceva se sfârșește în timp ce altceva tocmai începe să crească.

Cred că pot rezuma într-un singur cuvânt ceea ce caracterizează acest haiku: karumi (eleganță, naturalețe).

Felicitări autorului!

Magdalena Dale

Imi cer scuze. Graba strica treaba! In primul vers mai in loc de msi!

Magdalena Dale

Foarte reusit poemul tanka. De altfel si poza este frumoasa. Ultimele doua versuri le iau cu mine astazi...
tin sub talpi cativa nori / mohorati de ploaie

tot msi mult dorul
ratacind peste ape
in cautarea ta...
aripi tot mai grele
sub norii de ploaie

M-a inspirat poemul tau, chiar daca ceea ce am scris aici mai trebuie finisat.

Magdalena Dale

In mod sigur nu exista ierarhii. Totul curge foarte frumos ca un intreg al toamnei care iti face sufletul sa vibreze.

Sunt departe, dar totusi mi-am dorit sa fiu aproape de ceea ce si-a propus Bia, deoarece stiu ca frumusetea acestor lanturi ale prieteniei este o idee minunata care imi incanta sufletul.

Imi cer din nou scuze pentru diacritice. Nu am tastatura cu diacritice aici...

Va rog sa ma iertati daca scriu fara diacritice. Sunt in U.S.A. si aici nu am tastatura cu diacritice.

Cel mai mult imi place al doilea haiku. Ai doua planuri: sus stelele si jos corul de greieri acoperit de latratul unu caine singher. Este ceva inedit. Te felicit pentru acest haiku!

Nu prea inteleg de ce ai pus accentul pe cantecul de leagan. In fiecare haiku sunt prezenti greierii, in consecinta eu cred ca mai potrivit ar fi fost ca secventa aceasta haiku sa poarte un nume legat de greieri.

Dintre variantele propuse, cel mai mult imi place varianta Biei in care copilul doarme si dincolo de fereastra greierii isi continua taraitul. Aici sunt doua planuri si un contrast puternic. In timp ce copilul doarme, greierii neobositi taraie.Imaginea aceasta dintre rasuflarea linistita a unui copil care doarme si taraitul oarecum sacaitor al greierulor este un contrast accentuat de somnul copilului fata de activitatea neobosita a greierilor. Deosebit mi se pare si acest haiku! Felicitari autoarei!

Ma bucura foarte mult toate aceste discutii pe marginea textelor. Ele ne ajuta sa ne impartasim ideile si sa invatam unii de la ceilalti!Dovada ca nu am rezistat sa nu intru sa-mi spun si eu parerea.

Daca totusi vrei ca secventa haiku sa fie legata de cantecul de leagan, eu iti propun sa schimbi celelalte doua haiku-uri care nu au legatura cu dormitul si implicit cu (,) cantecul de leagan. Pentru aceasta secventa haiku iti propun un titlu inspirat chiar din haiku-ul tau care imi place cel mai mult: greieri si stele. Si apropo de asta pentru primul vers ti-as propune in loc de noapte cu stele, noapte-nstelata (starry night). Poate gresesc, dar cel putin in engleza suna foarte frumos si cum iti spuneam mai devreme latratul unui caine singher care acopera la un moment dat taraitul continuu al greierilor mi se pare o idee foarte buna. Si eu m-am gandit la un moment dat la ceva asemanator ascultand greierii, acasa, tarziu in noapte, acoperiti in mod neasteptat de uruitul unei motocilete. Nu-mi place uruit cum suna, motiv pentru care am pastrat ideea, dar nu am scris inca haiku-ul.

Imi cer inca data scuze pentru imposibilitatea de a scrie cu diacritice!

Magdalena Dale

Sunt multe de spus despre frumusețea imaginii, dar aici important este haiku-ul. El nu vine să explice poza așa cum greșit procedează mulți autori.

Haiku-ul ne dă o altă viziune asupra ploii. El este mai mult auditiv, tunetul alternând cu scârțâitul crengilor în vânt, ceea ce îți sugerează pustiul, ca o ușă bătută de vânt pe care nu mai există nimeni care să o proptească. Această alternanță între sunetul puternic al tunetului și sunetul subțire de scârțâit al crengilor realizează un foarte bun contrast. Ultimul vers de pune pe gânduri. Oare de ce sună a pustiu vântul în crengi? Este pustiu datorită furtunii care a alungat oamenii în adăposturi sau este pustiul din sufletul unui om care ascultă toate aceste sunete? Din nou ambiguitatea, care așa cum am mai spus dă valoare unui haiku. Întreaga atmosferă are la bază una dintre valorile estetice ale haiku-ului: mono no aware, care reprezintă acordul fin al sufletului cu mediul ambiant. Florin Vasiliu definea mono no aware în dicționarul său de lirică niponă drept: Categorie estetică prin care se înțelege patos al lucrurilor, simțire adâncă sau fugacitatea impresiilor avându-și izvorul într-o pasiune față de natură și fenomenele ei, până la dezlegarea tainelor intime ale acesteia.

În lirica niponă poetul este în permanență rezonanță cu natura, fiind un fin observator al acesteia. În „nimicul” pe lângă care trecem zilnic uneori se poate ascunde o perlă. Lirica niponă încearcă să descopere aceste perle și să le culeagă sub forma poeziei. Uneori perla este mai frumoasă sau mai puțin frumoasă depinde de sensibilitatea poetică a celui ce a avut răbdarea să se aplece asupra ei și apoi a dezvăluit-o în versuri. Este ca o bijuterie, o piatră prețioasă. Contează foarte mult măiestria bijutierului care o lucrează.

Magdalena Dale

Haiku-ul ăsta are kigo (sania) are și kireji (pauza de sens)dar parcă sunt trei versuri separate. Trebuie să curgă ori primele două versuri ori ultimele două. Și din păcate ai și două cuvinte care semnifică același lucru: sanie și alb, amândouă reprezentând iarna. Ai să spui că alb nu înseamnă întotdeauna iarnă și ai dreptate. Dar, nu poți rupe cuvântul de contextul în care îl folosești. Se consideră că haiku-ul are prea puține cuvinte și din acest motiv un surplus de informație nu este binevenit. In cele 17 silabe trebuie să transmiți cât mai multă informație, nu să repeți ceea ce deja ai spus, aici fiind vorba de iarnă.

Sper să nu te superi. Sunt informații pe care le-am primit și eu pe parcurs ce am învățat să scriu haiku. Nu vreau să te critic, vreau doar să-ți atrag atenția asupra unor capcane.

Contrar a ceea ce se crede în mod obișnuit, haiku-ul nu este ușor de scris dacă vrei să fie un haiku adevărat și nu un tristih în stil haiku. În primăvara asta tocmai am scris o carte de haiku. Astăzi când revin asupra ei, sunt lucruri pe care le-aș schimba, deoarece mereu învăț lucruri noi. Tocmai asta este frumusețea! Este greu să știi totul în haiku. Mereu apar unghiuri noi din care trebuie privint un poem și mie asta mi se pare incintant. Nu are nicio legătură cu exotismul. După cum am mai spus, americanii sunt cei care promovează haiku-ul mult mai mult decât o fac japonezii. Și este un haiku pe care îl putem înțelege foarte bine. Ca de altfel și cel autentic japonez, deoarece nu are nimic exotic în el. Singurul lucru care ne poate deruta este poate doar simbolurile folosite cum ar fi cocorii sau florile de cireș și care la noi sunt mai puțin uzitate. Dar noi avem florile de tei și orice altă pasăre cu care putem înlocui cocorii, cu toate că mie cocorii mi se pasr deosebiți cu pata aceea de sânge pe cap, ca și cum ar duce un mesaj de dragoste spre infinit. Și de altfel ei trăiesc și la noi, deci nu au nimic exotic în ei...Dacă îmi amintesc bine. Ela a scris aici pe site un poem legat de cocori. Un poem care nu era nicidecum haiku!

Magdalena Dale

Domnule Untaru,

Bine ați venit pe agonia! Nu am știut că v-ați făcut cont aici... Ești un site la care eu țin foarte mult și mă bucur să vă întâlnesc aici.

V-aș propune o altă variantă pentru primul haiku


Pace de vară -
pe linia frontului
porumbei în zbor

Sunt foarte frumoase imaginile și ideile, dar este exact așa cum spuneți în ultimul haiku

Un munte
întreg de steril
pentru un sigur haiku!

De fapt așa spunea și Basho discipolilor săi, dar cu alte cuvinte, evident!

Cu prietenie,
Magdalena Dale

Corect! Îmi cer scuze, cred că nu am fost eu destul de explicită. Tocmai asta spun și eu, că trebuie specificat anotimpul!

Greierii prin convenție generală sunt considerați kigo de toamnă. Poți să spui mere de vară, așa cum și la ploaie se folosește ploaie de vară sau ploaie de toamnă.
Gabi Greve are cel mai complex blog care conține date despre kigo din diferite țări. Este acolo și România. Cristian Mocanu a trimis câteva date despre referirile sezonale specifice țării noastre. Blogul lui Gabi Greve (care trăiește în Japonia) poate fi găsit ușor cu google.

Dar nu este singura sursă de informații.
Pun mai jos două link+uri interesante despre referirile sezonale


http://renku.home.att.net/500ESWd.html

http://www.youngleaves.org/poetry/The%20Yuki%20Teikei%20Haiku%20Season%20Word%20List.htm

Blogul luiGabi Greve este insă recunoscut pe plan internațional pentru preocupările legate de referirile sezonale specifice fiecarei țări. Acesta este link-ul

http://worldkigodatabase.blogspot.com/

Haiku se scrie în toată lumea și anumite lucruri sunt acceptate prin convenție, așa cum am spus mai devreme despre greieri că sunt kigo de toamnă. La japonezi toamna începe pe data de 8 august. Dar, noi putem adapta haiku-ul la țara noastră, așa cum fac americanii care promovează mai mult haiku-ul decât o fac chiar japonezii. Nu este nimic nepoetic sau exotic în a încerca să oprești frumusețea unei clipe într-o poezie de trei rânduri respectând câteva reguli estetice.

Magdalena Dale

Și totuși sunt haiku-uri...
Nu înțeleg de ce le-ați încadrat la micropoeme, când am văzut pe site poeme încadrate la haiku care erau departe de a fi așa ceva.
Praful din primul poem este kigo (referire sezonală) la fel și pământul uscat. Poate singurul lucru care le lipsește este juxtapunerea, adică două imagini diferite și acel ceva care să te pună pe gânduri, să te trimită spre clipa care se duce și nu se mai întoarce dar lasă semn mereu în inima noastră.

Cred că dacă schimbați primul vers în primul poem și ultimul vers în ultimul poem vor fi haiku-uri foarte reușite.

Magdalena Dale

Îmi pare rău, dar Nicolae Tomescu are dreptate, merele se mănâncă în orice anotimp. Referirea seonală trebuia precizată totuși. Nu înțeleg unde ai citit sau ai auzit că referirea sezonală se face doar în închipuirea cititorului. Poți foarte bine să scrii un haiku de iarnă în plină vară și atunci de unde unde să știu eu că merele din haiku-ul tău tocmai s-au copt și sunt bune de cules?! Nu ai niciun kigo (referire sezonală)! Veioza aprinsă poate fi și ea în orice anotimp! Cred că ai forțat un pic juxtapunerea celor două imagini. Corespondența dintre mărul feliat și carte este o imagine frumoasă, dar pentru a fi un haiku îi trebuie ceva mai mult...
Sper că nu te-am supărat comentând. Și eu mai am încă multe de învățat și sunt bucuroasă când mi se atrage atenția.

Magdalena Dale

Ela,citindu-te îți regăsesc sensibilitatea cu parfum deosebit care m-a încântat întotdeauna!

Îmi plac simbolurile pe care le-ai ales.

Floarea soarelui foarte uscată, după un anotimp cu mult soare, multă dogoare...
Chiar dacă semințele se adună acum într-un mucegai perfid ele există și asta înseamnă un germene care nici nu mai contează de ce natură este, important este că există.

Peste timp, trecând din nou pragul celor două lumi, îmi pare bine să regăsesc în pagina ta parfum de poezie, așa cum o simte inima mea.

Magdalena Dale

Îmi permit să revin. În primul rând îmi cer scuze că nu m-am iscălit sub comentariul anterior. În al doilea rând nu înțeleg de ce ați pus în paranteză (reflecții dintr-un fotoliu bătrân). Marea nu are vârstă! Bărcile o pot străbate oricând și este suficientă o adiere de vânt ca să se pornească furtuna amintirilor indiferent de vârstă. De când mă știu am strâns amintiri și uneori o mireasmă, o adiere le stârnește neașteptat. În noaptea asta corul greierilor este de vină...
Cum spuneam mai înainte uneori tot mai des...

Magdalena Dale

Uneori farul din inimă chiar dacă abia mai clipește nu vrea să se stingă oricât ar fi de zdruncinat de furtunile de pe mare, ocean. Poate din corăbiile pline de vise au rămas doar scânduri plutitoare, dar poate nici nu-i trebuie mai mult unui vis ca să se înalțe.
Mi-a plăcut și aranjarea versurilor. Parcă sunt valuri. Întâi unul deabia se vede, apoi cresc unul din celălalt ca în final să se stingă și să se mute pe hârtie. Așa văd eu valurile amintirilor...
Uneori, târziu în noapte și pe Marea mea de Mijloc este furtună, apoi se linistește, dar eu știu că acolo în adânc ea nu este niciodată liniștită și ascunde în ea tot tumultul vieții.
Da, uneori dar parcă tot mai des!