Magdalena Dale

Un tristih în formă haiku inspirat din poemul tău....

Frunze căzute
din vara ce s-a sfârșit -
vise trecute.....

Lângă cărăbuș am zărit o bobiță de rouă...

Pe frunza verde
raza se-așează sfios –
picur de rouă

prin goblenuri țesute din mătasea sufletului
visez la stranii profunzimi de amurguri
bătute de cocori vîslind

Este imaginea care mi-a plăcut cel mai mult, deoarece mi-a amintit o altă imagine din concediul trecut în care amurgul venea împreună cu marea, chemată de țipătul ascuțit al pescărușilor.
Mie nu mi se pare deloc forțată imaginea, dimpotrivă cred că este foarte sugestivă.
Goblenul este o țesătură artistică și tocmai în simbolurile alese rezidă frumusețea poeziei și a mesajului implicit. Cocorii au o pată roșie pe cap care au cules-o din asfințit…

Prin construcție poezia parcă este frântă în ritmul sacadat al ploii. Chiar dacă îngropăm grăbiți frânturile de cer, ritmul căderii lor își pune amprenta pe destinul nostru transformându-ne viața pentru totdeauna.
picătura iubirii
respinsă de om
din om
cu mult
prea mult
zgomot
După întoarcerea picăturii în cer, a rămas un gol imens plin cu deșertăciunea zgomotoasă a vanității umane!
Îmi place poezia ta și recitesc cu plăcere cartea “Mugur de stâncă”.

Îmi place poemul tău, dar în special imaginea soldatului cu caschetă de ofițer care calcă duios pe pietre-secole din care este clădit drumul pe care suntem destinați să pășim...
Sper să nu te superi, dar ai o greșeală de typo la începutul poeziei la cuvântul zvăpăiat!

Ca să respectăm cerințele unui haiku clasic și să nu lipsească elementul kigo (sugestia anotimpului) am putea folosi în loc de sâni de fecioară – muguri pe un ram! Disonanța semnalată de Ela, propun să fie rezolvată în felul următor:

Muguri pe un ram
Ochii unui curcubeu
Se întorc din drum

Nu am pretenția că am găsit formula ideală, doar am experimentat!
Îmi plac poeziile tale, tocmai pentru că folosești cuvintele cu parcimonie încărcându-le de înțelesuri care sugerează puternic și te duc spre reflecții

Mulțumesc pentru semnul lăsat!
Pentru mine chemarea amurgului mereu are culoarea sângerie, pentru că se desparte cu durere de mirosurile fragede care ascund în ele atâtea vise...

Felicitări pentru Alina! Împlinirea unui talent mă bucură și sunt mândră de a fi avut privilegiul de a asculta poeziile ei în propria sa interpretare, cu o voce puternică, caldă, așa cum îi este și versul. Corneliu, mulțumesc pentru anunț!

Gelu, mulțumesc de trecere! Te aștept cu plăcere să te exprimi într-un haiku, după felul în care scrii bănui că îți plac esențele...
Pierre, dacă ai răbdare să observi natura, lecțiile primite sunt un izvor nesecat de înțelepciune. Totul este ciclic în univers și poate că acest gând uneori poate deveni un reazem sufletesc. Pentru atât îți mulțumesc mult de tot! Tu știi cât de plin de semnificații este acest cuvânt pentru mine, iar imaginea vorbește de la sine, cu lumina ce apare în spatele bobocilor abia înfloriți... Sentimentele înnobilează și luminează viața, iar cupa sufletului tău este plină.

Scormonind pielea
unghiile de înger,
te descoperă.
Urma buzelor mele
rămasă pe sufletul tău!


M-am jucat un pic în stil tanka, sper că nu am deturnat prea mult sensul și te rog să nu te superi! Îmi plac poeziile care caută esența deoarece forța lor de sugestie este mult mai mare....

Vechile ziduri –
Iedera zgribulită
Sub frigul toamnei.

Sper să nu te superi, dar așa mi se pare mie că sună mai bine!

În stoluri pe cer -
Popoare migratoare
În drum spre casă

Aburi de cafea –
Natura este-n freamăt
Început de drum!

Maria, îți mulțumesc mult! În primul rând deoarece datorită ție am descoperit haiku-ul și am avut norocul să cunosc de la început un haiku de calitate. De altfel premiul pe care l-ai primit anul trecut în urma participării la concursul „Ad Visum” vorbește de la sine. Eu doar iau aminte și încerc să învăț....

Felicitări Ela! Inspirat titlul deoarece santalul poate avea lemnul alb, dens și mirositor, așa cum sunt poeziile din secțiunea „Ora de santal” pline de simboluri cu un parfum exotic aparte. Am intrat prin poezia ta într-o lume aparte, descoperind sensuri profunde, într-o continuă căutare a sinelui. Îmi amintesc cu multă plăcere de poezia „Arabesque” în care cuvintele parcă cântau muzica scrisă de Debussy. Mi-ai confirmat răspunzând comentariului meu că ai scris poezia ascultând tocmai Arabesque de Debussy, ceea ce dovedește forța de sugestie a cuvântului scris de tine. Îți mulțumesc pentru lumea pe care mi-ai dezvăluit-o prin cuvintele tale poetice și îți doresc cât mai multe apariții pe hârtie ca o încununare a talentului tău poetic!
Mulțumesc Adina pentru anunț!

vom pune de un alt spectacol
dar, fiecare, separat
având în spate, ce miracol...
tot ce-am iubit și ce-am lăsat

Viața este schimbătoare, spectacole peste alte spectacole, dar în cabina sufletului rămâne tot ce a însemnat ceva în viața noastră și purtăm cu noi peste tot această comoară indiferent în ce spectacol am juca….
Foarte frumoasă poezia ta, plină se harul tău poetic!

Glasul viorii
Plin de miere și pelin
Șoptește duios
Chemând amintirile
Pline de dor și soare.

Pământul uscat -
Crengile desfrunzite
Așteptând iarna!

Poate nu exprimă ceea ce ai vrut tu să spui, dar eu perioada aceea în care frumusețea bogată a toamnei a trecut și natura încremenește tristă în așteptarea iernii o simt ca pe un declin, ca pe o cădere spre tristețe și însingurare...


Deoarece observ că îți place lirica japoneză, iată cum caracterizează poemul haiku, haijinul Valentin Nicolițov, secretarul Societății Române de Haiku - „ .....un poem haiku este ca un mic bibelou, adus de undeva de peste mări și țări, pe care trebuie să-l privești în tăcere, apoi să-l rotești în fața ochilor de mai multe ori, să-l expui la lumină sau într-o mică obscuritate pentru a-i afla toate tainele. Sau, mai bine zis, un haiku este ca o picătură de rouă, a cărei frumusețe poate fi mai bine dezvăluită doar dacă o luminează o rază de soare și te rotești încet-încet în jurul ei, ci atenție, fără să respiri și fără să o atingi pentru a nu se risipi și încerci să-i descoperi irizările de curcubeu. Și trebuie s-o privești odată și încă odată, fiindcă în următoarea clipă lumina soarelui vine altfel și se reflectă din picătură altfel, apar nuanțe noi, necunoscute până atunci. Este ceea ce se cheamă putere de sugestie. O banală picătură de apă, dacă o privim în lumină cu ochi de poet ne poate sugera o întreagă lume. O lume care a existat și există permanent lângă noi, dar pe care nu am avut întotdeauna răgazul necesar de a o privi cum se cuvine. Haiku-ul este acel poem care, în străfulgerarea unei clipe, ne ajută să descoperim un detaliu, un amănunt care la prima vedere ne-a scăpat.” Este un fragment dintr-un articol intitulat „Despre frumusețea haiku-ului” publicat de haijinul Valentin Nicolițov în revista Haiku nr. 28 din anul 2002.

Mă bucur dacă ți-a plăcut ceva… Haiku-ul ales de tine îmi place și mie cel mai mult din cauza contrastului dintre lăstari și ramul vechi. Noul și vechiul scăldat de același soare! Cum se întâmplă mereu în viață…
Experimentez și eu ca toți ceilalți cu singura diferență că am șansa de a frecventa cenaclul Societății Române de Haiku și acest lucru mă ajută să descifrez tainele haiku-ului. De altfel, pe măsură ce am cunoscut lirica japoneză mi-a plăcut din ce în ce mai mult acest fel de exprimare mai concis, mai puțin încărcat de artificii inutile, căutând doar esența unei emoții, încercând să imortalizeze prin cuvinte inefabilul unei clipe….
Tu ai reușit să scrii două veritabile haiku-uri (cel cu ghioceii și cel cu cocostârcii), doar la celelalte două trebuia introdus un cuvânt care să sugereze primăvara, fără să schimbi mai nimic pentru că imaginile erau foarte frumoase!
Îți mulțumesc pentru urare și pentru răbdarea cu care te-ai oprit în pagina mea!

Poemele din mijloc nu sunt haiku deoarece le lipsește elementul cu valoare de simbol – kigo – care să exprime anotimpul acțiunii, cum sunt în celelalte două poeme: ghioceii si cocostârcii! Imaginile sunt frumoase și inspirate, dar poate introduci un element care să sugereze primăvara, nu este suficient că le-ai grupat sub acest titlu, ele se citesc singular și fiecare în parte trebuie să conțină și kigo ca să fie un veritabil haiku! Sper că nu te-am supărat, îndrăgesc lirica japoneză și încerc să-i descifrez tainele....

Ești atât de frumoasă! Și plouă!
Și mă întreb de unde atâția nori,
pe fața ta, de unde atâta rouă,
într-un senin de iarbă, fără flori?.

Nici nu știu care parte din poezie să spun că mi-a plăcut mai mult, deoarece toată este foarte frumoasă. Tu nu știi că poezia nu se simte la ea acasă decât în potirul inimilor ce găzduiesc iubirea? Revoluție, evoluție, nu știu ce este drumul acesta, dar eu cred că ar fi păcat să-l abandonezi!

Dintr-un rug ascuns -
Balsam de iasomie
În iarba crudă!