magdalena chirilov

Cobor din autobuz și cu pași înceți mă îndrept spre casă. Recapitulez în gînd evenimentele mărunte din timpul zilei și mă simt iar supărător deranjată de perechea înghesuită la scara blocului în

Iau o sticluță și o umplu cu apă. Mă furișez în spatele casei și torn apa pe zidul văruit. Aștept o clipă, închid ochii, mirosul varului ud îl trag adînc în nări și amintirea ta mi-aduce lacrimi

Și dacă te vei întoarce, acum, acum va fi prea tîrziu secunda s-a topit ca și apusul tău ca și zîmbetul tău chinuit înainte să adormi pe vecie. Un strop de cristal se prelinge prea

Flori de salcîm ți le aștern pe pat. Printre cearceafuri albe trupul tău chinuit se roagă în tăcere. Erai deja pe drum dar te-am chemat în gînd și m-ai recunoscut în pauze de durere. Mi-ai

Brrr..…, e frig! Suflu pe geamul aburit și, prin cercul format de respirația caldă, mă uit afară cu un ochi. A nins, totul este alb și intact, natura a încremenit. În fața ferestrei, pe o ramură

Stau și aștept cu ochii în tavan, cineva tîrăște o ladă, hîrjîitul îmi intră pe sub piele, o furie mi se înalță spre gît, închid ochii să nu mai aud, doar tăcerea ne îngroapă în morminte

Eram întotdeauna numai o clipă în spatele vostru, dar clipa era un univers ce ne despărțea. În spatele vostru, printre pași, o prăpastie plină cu visuri și speranțe pierdute pe

Clac, clac, clac, angajata de la agenție bate pe butoanele tastaturii cu o virtuozitate de măcelar. Stau pe marginea scaunului și încerc să ițesc o privire pe monitorul misterios. Poa’

Valea umbrelor sună trist și misterios în același timp dar este în realitate un loc al speranțelor, a iertării și a uitării. Nu există dicționar sau atlas sau vreo descriere despre acest loc, nici

Prin ușa de la grădină intru la vecinii mei cu un ghiveci mare de trandafiri în brațe; astăzi ei aniversează 57 de ani de la căsătorie. O cifră impresionantă, ce trebuie sărbătorită. Un iz de

Ghemuit pîndește în scorbura pomului, adulmecă lemnul putred și ascultă șoapte ademenitoare ce-l ajung din lumi pentru el intrezise. Fața albă aproape stăvezie

Sînt zile cînd te simt atît de aproape de mine, atît de real, parcă-ți aud glasul în spatele meu. Știu că nu este așa dar nu-mi mai trebuie sticluța cu apă să stropesc zidul și să-ți miros salopeta

Ochii mari și triști sînt înconjurați de cearcăne adînci pictate cu o pensulă fină, un strop de miere în colțul gurii și lacrimi ce se adună în boabe dulci în bărbia tremurînd. Tîmpla

Șapca ta mirosea mereu a tine, era pleoștită și umedă o agățai în hol, cîteodată cădea, o ridicam și-mi băgam nasul în căptușeala ei transpirată, îți ceream un leu pentru înghețată, știai

De-a lungul zidului, pașii vorbesc o limbă a lor, sună înfundați și grăbiți, căutînd să nu facă prea mult zgomot. Mă trezesc cum, balansîndu-mă pe vîrfuri, sar cu pași nesiguri din piatră în piatră.