magdalena chirilov

În ziua cînd a plecat a venit să mă vadă. Pentru ultima oară am stat unul lîngă altul fără să ne spunem prea multe. Era însărcinată și vedeam că-i este greu. Nu eram în stare să-i spun ce

În momentele acelea simțeam exact ce simțea ea, îmi intrase prin carne și prin oase ghemulețul plin de viață care nu vorbea mult și care totuși spunea atât de multe prin felul ei de a fi. Bucuria ei

Încerc să fac o pauză, mă despart greu de jurnalul lui Andrei. Nici nu am simțit cum mi-au amorțit picioarele strînse sub mine, am fost atît de adîncită în descrierile lui încît am uitat de timp

Valea umbrelor sună trist și misterios în același timp dar este în realitate un loc al speranțelor, a iertării și a uitării. Nu există dicționar sau atlas sau vreo descriere despre acest loc, nici

Sînt zile cînd te simt atît de aproape de mine, atît de real, parcă-ți aud glasul în spatele meu. Știu că nu este așa dar nu-mi mai trebuie sticluța cu apă să stropesc zidul și să-ți miros salopeta

De cîteva luni încerc din păcate fără succes, să duc muncă de lămurire cu Marianne. Trebuie să meargă urgent la dentist dar toate încercările mele au dat greș. Cînd mă duc pe la ea, o îmbrățișez

Ce fac, îi rup gîtul sau îl azvîrl pe fereastră…….astfel de gînduri îmi treceau prin minte conștient fiind în același timp că nu pot face nimic din toate astea fiindcă aveam nevoie de el. Încercînd

Datorită lui Machungwa care cunoștea toată regiunea ca pe buzunarele lui, am descoperit locuri minunate și oameni surprinzător de interesanți. Am admirat prin vegetația stranie animale libere,

22 Noiembrie O noapte iar lîngă Farai mă făcea să mă simt deja căsătorit. Știam că ne mai trebuiau actele acelea, pentru noi avînd însă o importanță minoră, ele dovedesc doar legătura noastră

Clădirea ambasadei era construită în stil european și datorită tatălui meu care avea cunoștințe peste tot, am putut intra direct în curtea ambasadei parcînd lîngă două Mercedesuri la umbră. Imediat

Cînd ne-am dezmeticit din îmbrățișările fierbinți și realitatea luase iar forma normală, am auzit zgomote depărtate de la sărbătoarea care era pe sfîrșite. Ținîndu-ne de mînă am intrat încet în sat

Vegetația din fața noastră începuse să fie mai deasă, și am recunoscut după tufișurile sălbatice care se aliniau de-a lungul drumului că ne apropiem de rezervat. De data aceasta am hotărît din cauza

Nopțile le transformasem în nopți albe, aveam mult de povestit și niciodată nu eram obosiți cum ar fi fost de așteptat. Cel mai mult povestea mama cerînd tot timpul afirmații de la tata pe care

Cu cît ne apropiam de Mombasa, cu atît vremea era mai plăcută. Aerul era mai curat, deja miroseam apa de ocean, străzile erau mai drepte și mai bune de călătorit. Melancolia noastră se schimbase în

În drum spre hotel eram obosiți și plini de impresiile care pe mine personal mă copleșiseră. În mașină era liniște, fiecare adîncit în gîndurile lui, mama socotea încet pe degete cîte perechi de

Hotelul în care urma să locuim era o clădire cu un singur etaj în jurul căruia se întindea un balcon cu stîlpi din lemn. La intrare era o terasă tot din lemn acoperită cu rogojini de care atîrnau

Avocatul, un bărbat cu părul la fel de alb ca al Corei, înalt și foarte respectabil intră și tușind emoționat îmi scutură cu afecțiune mîna,în timp ce Cora se agita în jurul mesei, pregătind

Ies pe ușă și,dintr-un pas, intru în apartamentul meu, care se află exact alături. Trîntesc geamantanul pe pat și scot atent lucrurile fine și de calitate, căutînd ceva adecvat pentru cină. Cora

Este Sîmbătă după amiază. Deja de dimineață uitîndu-mă pe fereastră, am știut că voi petrece iar o zi nesfîrșită și plictisitoare. O ploaie măruntă și monotonă s-a hotărît să rămînă o vreme deasupra

Vă amintiți poate de scena cu Doina, la cinematograf. După ce împuțise aproape toată sala cu mirosurile closetului, ne-am strecurat afară înainte de sfîrșitul filmului, agitația din spatele nostru

De multe ori mi-am pus întrebarea: cînd începem să ne aducem aminte și cînd începem să uităm? Mi-am dorit de multe ori să-mi amintesc cum mă simțeam cînd eram mică. Mică de tot, sau nou-născută,

Stau și aștept cu ochii în tavan, cineva tîrăște o ladă, hîrjîitul îmi intră pe sub piele, o furie mi se înalță spre gît, închid ochii să nu mai aud, doar tăcerea ne îngroapă în morminte

Eram întotdeauna numai o clipă în spatele vostru, dar clipa era un univers ce ne despărțea. În spatele vostru, printre pași, o prăpastie plină cu visuri și speranțe pierdute pe

Casa de culoarea nisipului era ascunsă între două dune line, la marginea mării. Cu acoperișul din stuf, tras ca o pălărie uriașă pînă la ferestre, arăta ca o băbuță picotind la soare. Doar