În seara asta, cu cer purpuriu și lumină de ceară
Nebună și caldă, mi-am așezat capul alene la tine în poală
Mi-am întins trupul frumos langă tine, pe canapea
Șoptindu-ți cuvânt de iubire, de
Ți-am prins în păr o floare albă de liliac
E atât de primăvară, și țin morțiș să-ți fac cumva pe plac.
Ești capricioasă și te codești când vine vorba de iubire
Afurisito, când ai de gând să
E primavară,
Îmi atârni la gât duios
Ca un colier de fructe roșii de padure
Ce cântă duios in bătaia vântului
Uit, într-un sfârșit, cum ploaia mă ruginea aseară pe dinăuntru,
Cu răbdarea si
Ploua infernal și ne iubeam atunci prin mansarde
Blestemată fii tu, lună de Marte,
Acum când iubita-mi e atât de departe
Și n-am chef de ploaie, și nici de amor nu mai pot avea parte.
Am
Urc pe a ta coloană vertebrală
Ca pe o scară spre nicăieri sau către pretutindeni
Undeva, în zona inimii, cineva mă strigă pe nume și mă oprește pentru o clipă din drum.
Ce ciudat! Nu
Își căuta cu înfrigurare un nou amant,
O porție și mai mare de iubire, ca de fiecare dată.
Ea, femeia nefericită, soția plictisită ca de moarte de căsnicia bună dar fără pic de suflu și vlagă
Pe
