Ți-am prins în păr o floare albă de liliac
E atât de primăvară, și țin morțiș să-ți fac cumva pe plac.
Ești capricioasă și te codești când vine vorba de iubire
Afurisito, când ai de gând să
În seara asta, cu cer purpuriu și lumină de ceară
Nebună și caldă, mi-am așezat capul alene la tine în poală
Mi-am întins trupul frumos langă tine, pe canapea
Șoptindu-ți cuvânt de iubire, de
Ploua infernal și ne iubeam atunci prin mansarde
Blestemată fii tu, lună de Marte,
Acum când iubita-mi e atât de departe
Și n-am chef de ploaie, și nici de amor nu mai pot avea parte.
Am
Își căuta cu înfrigurare un nou amant,
O porție și mai mare de iubire, ca de fiecare dată.
Ea, femeia nefericită, soția plictisită ca de moarte de căsnicia bună dar fără pic de suflu și vlagă
Pe
Urc pe a ta coloană vertebrală
Ca pe o scară spre nicăieri sau către pretutindeni
Undeva, în zona inimii, cineva mă strigă pe nume și mă oprește pentru o clipă din drum.
Ce ciudat! Nu
E primavară,
Îmi atârni la gât duios
Ca un colier de fructe roșii de padure
Ce cântă duios in bătaia vântului
Uit, într-un sfârșit, cum ploaia mă ruginea aseară pe dinăuntru,
Cu răbdarea si
