Poezii

Ți-am prins în păr o floare albă de liliac E atât de primăvară, și țin morțiș să-ți fac cumva pe plac. Ești capricioasă și te codești când vine vorba de iubire Afurisito, când ai de gând să

În seara asta, cu cer purpuriu și lumină de ceară Nebună și caldă, mi-am așezat capul alene la tine în poală Mi-am întins trupul frumos langă tine, pe canapea Șoptindu-ți cuvânt de iubire, de

Ploua infernal și ne iubeam atunci prin mansarde Blestemată fii tu, lună de Marte, Acum când iubita-mi e atât de departe Și n-am chef de ploaie, și nici de amor nu mai pot avea parte. Am

Își căuta cu înfrigurare un nou amant, O porție și mai mare de iubire, ca de fiecare dată. Ea, femeia nefericită, soția plictisită ca de moarte de căsnicia bună dar fără pic de suflu și vlagă Pe

Urc pe a ta coloană vertebrală Ca pe o scară spre nicăieri sau către pretutindeni Undeva, în zona inimii, cineva mă strigă pe nume și mă oprește pentru o clipă din drum. Ce ciudat! Nu

E primavară, Îmi atârni la gât duios Ca un colier de fructe roșii de padure Ce cântă duios in bătaia vântului Uit, într-un sfârșit, cum ploaia mă ruginea aseară pe dinăuntru, Cu răbdarea si