Spune-mi cine-ti aduce-n suflet vara,
Si cine te iubeste cand deseori gresesti,
Si cine-ti da o mana cand norii isi fac iara,
Din chipul tau de stele lumini de sori ceresti?
Spune-mi cine iti
Plouă...gândurile mi se îndoaie
Și sunt stropii ce-mi vorbesc,
Mi-au șoptit un dor de ploaie
Și-am crezut că te iubesc...
Astăzi...plânge luna dulce,
Lăcrimând pe flori albastre,
Inima pe foc
Iar ți-a bătut in pleoape ploaia,
Iar ți-a lucit in ochi furtuna,
Þi-a incolțit in piept văpaia,
Ca o săgeată brusc răsună.
Iar ți-a rănit visul scânteia,
Iar ți-a aprins ploaia surâsul,
Þi-a
Freamăt dulce de pădure,
Nouri negri cad in tihnă,
Peste roua din gradină,
Se cobor la vale-ncet.
Sub seninul cer de august
Vezi podgorii înverzite
Vezi înguste ape tulburi
Și pe creste
Îngerii aveau aripi cu diamante
Și plete cu armuri din rouă;
S-au desfăcut în stropi și plouă,
Plouă cu raze mari,șarmante...
Zefirul sorbea din trandafirii albi
Și îi ningea cu sclipiri
M-a-nvăluit a doua oară,
Un val sinistru de albeață,
Și sufletul mai stă să moară,
Sub negura de grea povață.
Și-un val de fum se împresoară,
In cercuri de uscat avânt,
La fel și-acum
Stelele au scânteiat amare...
Iar visul meu s-a destrămat;
Să-mi fie trist sufletul oare
Sau blândul vis s-a amânat?
Sau numai soarele apune
Și eu sunt încă fericită...
Deși eu vreau nimeni
De cald natura se indoaie,
Și florile iși usucș firul,
Doar marea mai face răcoare,
Și-nseninează in ea chipul.
Pe chipul său de perle sidefii,
Se prelingeau răni suferinde,
Și zeci de lanuri
S-au spulberat atâtea ceasuri rele,
Ce parcă nu au încetare,
S-au spulberat visele mele,
Sau poate și asta mi se pare?
S-au spulberat razele clare,
Care mi-au năpădit cândva privirea,
S-au
Ca un râu secat mi-e sufletul aprins,
izvorul de iubire se-nghesuie și el
ca un inger iubirea iși flutură aripile
și prea firav e sentimentul...
Apele dorm
dar un izvoraș plăpând
țâșnește
De ce mereu ai o-ntrebare,
Și vrei mereu al ei răspuns,
Te-ai intrebat vreodată oare,
Că un răspuns nu-i de ajuns?
De ce mereu pierzi o minune,
Când tu abia credeai in ea,
De ce mereu ești o
Stă toamna tristă iar la geam,
Bătând ușor în sticlă,
Îi strig durere că nu am,
Mi-e totuși de ea frică.
Îi aud pașii ei grăbiți,
Și-i aud răsuflarea,
Când plopii sunt azi
Simt lacrima cum șiroiește,
Obrazul meu senin,
Și văd cum macii din gradină,
La mine se închin\'.
O lacrimă de safir sacru,
Mă desparte de-o lume,
In care ingeri-și fac veacul,
Și lacrimile
surâd iubite că vine toamna...
plouă cu inimi stoarse de speranță
ca intr-un decor diabolic și văd
cum eu mă innec în niște nisipuri
mișcătoare ale propriului meu suflet.
simt că verdețurile
Sub spic de grâu gălbui de aur,
Sub râuri reci de ape limpezi
Deasupra-i cer de valuri albe,
Și peste mantie de soare.
Și ghiocei de soare dulce,
Răsar încet prin vale
Sorbind a dimineții
Mi-am amintit acum
de tine
și de lancea cu
care mă
zdrobeai când aveai
tu chef
și cu care promiteai
viselor
nopți intregi
de singurătate.
Marea însângerată
mi s-a
răstignit la
Sunt iar scântei in lacrimi aburinde,
Și chipul se transformă-n foc,
Și lacrimile imi par sfinte,
Invăluite-n flori de soc.
Și scad in ochii veșnici,
Potopuri de spini lunecoși,
Și ochii mi-s
Șuieră ploaia în glastre
Și florile-s aspre și netezi,
Iar viscolul ninge albastre
Și dulci ape calde și repezi.
Frunzele rupte în șoaptă
Puhoaie de nori le adună,
Iar vântul se tânguie-n
Þi-aș trimite-n vis iubirea delicata,
Sa o pastrezi cu tine-și nimeni sa n-o vada,
Și ți-aș trimite vara cu florile-i de sange,
Cand viata iți e cruda si inima iți plange...
Þi-aș trimite-n vis
Decor de toamnă mohorât,
Cu scrum de frunze arse,
Omătul cerne amorțit
Porfir de dalii roase...
Mălinul e ucis de dor,
Când vede-n cer luceafăr,
Rănit de crudul său amor,
Se crede ziua
Cu al meu suflet prins intr-un pian tăcut,
Mă mai deștept ades in unda dimineții,
Și iar iubesc un cântec prea umil dar plăcut
Și tot adesea plâng când trece umbra vieții.
Cu ochii larg
S-a vestejit pădurea cu lemnul de stejar,
S-a ofilit și floarea cu spinii de-argint,
Doar ochiul se indoaie in lacrima de jar,
Cand picuri mici de rouă se văd din el curgând.
Și spinii de pe
Cântă-mi s-adorm și șezi aici cu mine,
Pe aripi dulci de somn ne poartă luna lină,
Tu strânge-mă in brațe să vezi cât e de bine,
Când steaua cea firavă e de iubire plină.
Tu cântă mai departe
Mă cheamă blând spre altădată
In sat la noi pădurea-ntunecată...
Gigantici tei cu crengile plecate
Și lăcrimioare blânde adesea parfumate;
Rotunde sălcii către apa lină
S-apleacă șir pe dig și