Madalina Ionescu

La brațul lunii s-au agățat caișii Și s-au lipit firav de mândra lunii poală, Când noaptea plânge albă se leagănă cireșii, Cu mantie se-mbracă și repede se scoală... De parul lunii blânde

M-am pierdut in mari de neguri fumurii, Uitata de o lume ce azi habar nu are, Cum e sa calci pe spinii aramii, Si cum e sa fii mic cand tu te crezi prea tare. Te nasti in lume fara sa

Sunt val pe apă când iubirea, Se duce-ncet uitând privirea, Sunt doar un val ce se agită, Când vrea iubirea dăruită. Sunt val pe apă ca de foc, Izbesc puternic malu-n loc, Mă tânguiesc și mă

A inflorit și astăzi liliacul, Deși uscat și mort părea, Tulpină fragedă ca acul, S-a vestejit in palma mea. Culeg din nou o mică floare, Și ea se frânge ca o viață, Tupina pare ca de

Mi-ai promis o stea din cer, Și mi-ai da și lună,soare, Eu la astea incă sper, Vei ajunge la stea oare? Mi-ai promis un crin de foc, Nu te cred,e doar un joc, Eu vreau luna,nu o floare, Luna

Uite zăpada cum cerne grăbită Nori ca de aripi de fluturi, Stau lângă geam și aud în tindă Fulgii din păr cum ți-i scuturi... Iată ce iarnă se zbate la uși Și de ferestre se-agață

Ce sunet jalnic scoate iarna, Și ce de vuiet s-a pornit; Iar tu mă prinzi ușor in brate Și peste noi a viscolit... Stăm prinsi cu ghetele-n zăpadă Și te țin strâns de mâna stângă, Simt pe

Am prins in palmă o frunză de copac, Și ea a devenit un mic veștmânt opac, S-a frânt și-apoi s-a stins, Și-n suflet m-a atins... S-a frânt sub talpă frunza ruptă, De-atâta timp și-atâta

Voi veni să-ți tulbur visul, Să nu adormi fără să stiu, Să fiu acolo,s-opresc stinsul, Și falnicul ceasornic viu... Voi veni să-ți prind in păr, Delicat și plin de viaă, Flori de crin și

O noapte albă simt pe gene, Și imi e cald culcușu-n nori, Iar mă aruncă-n bolți cu stele, Pe care-adorm de-atâtea ori... Cu pleoapa sa de râuri repezi, Ea gingășia povestește, Privirea

Să cauți in al meu suflet ura, Ce se desprinde din dorință, Iar clipa existenței noastre, Să dainuiască in credință. Să cauți pacea de prin vise, Care-i ca boabele de rouă, Acum se văd,apoi

Adie vântul printre ramuri și ca o lance se zdrobește De mugurii de soc albaștri care de dor s-au gârbovit, Doar lujerii subțiri de aur îi dau putere și el crește, Ca un balaur prins de vise ce

Proptește-ți umărul de-o stâncă, Când vezi că apa e adâncă, Și n-ai putere să pătrunzi, Prin vijelia ce ascunzi. Asază-ți fruntea lâng-un crin, Să vezi ce aspru e un spin, Să vezi ce delicat

Nu mai pot să privesc razele lunii scăldate in mare, Si nici asfințitul ce lacrimă in nisipul din zare, Mi-aș dori ca pământul să fie pe apă, Să pot să-nțeleg de unde se-adapă. Cu soarele-n păr

Hai să dansăm... pe trotuare mohorâte, pe cinci petale de chihlimbar, ce cântă iar,ce cântă rar... Hai să zâmbim... pe ape tulburi, pe alte-ncrâncenate zori, ce cată-n nori,dansând pe

Neaua verde din livadă Se intinde-neincetat, Norii se opresc să vadă Dacă promoroacă a stat. Ninge vara cu flori albe, Și așterne-n drum troieni, Fulgușorii parcă-s salbe, Ce se intind peste

Bat clopotele in surdină, Și în cruciș se tânguiesc, Și mă aștept din cer să vină, Alaiul Domnului ceresc. Bat clopotele lin și dulce, Se leagănă ca pruncul mic, Când seara vine și se

Și trupul e suflet,și vântul e ploaie, Fâșia de aur imi cântă in zori, Mă las înecat de iubire, O las să mă-nmoaie, O las să mă poarte pe umbra de nori... Dansând cu iubirea descopăr

Pe acest drum apus de vise, Las gândurile să mă-ndemne, Las blând acum cuvinte scrise, Las pe o foaie stranii semne... Să știe lumea ce e omul, Căci numai el stie a scrie, Să stie lumea ce e

Păsesc intâia oară vara, Pe al nisipului fir dulce, Și inc-o dată vine seara, Și la ocean din nou m-aș duce. Și vântul spulberă căldura, Răcoarea dulce el o vrea, Se vede peste mare